x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Churchill a cerut SUA să lanseze un atac nuclear împotriva URSS, înaintea ca aceasta să obţină bomba atomică

Churchill a cerut SUA să lanseze un atac nuclear împotriva URSS, înaintea ca aceasta să obţină bomba atomică

de Agerpres    |    09 Noi 2014   •   15:41
Churchill a cerut SUA să lanseze un atac nuclear împotriva URSS, înaintea ca aceasta să obţină bomba atomică

Fostul prim-ministru britanic Winston Churchill a încercat în anul 1947 să convingă Statele Unite să lanseze un atac nuclear preventiv împotriva Uniunii Sovietice, pentru ca Occidentul să câştige Războiul Rece care tocmai începuse.

Churchill considera că o astfel de lovitură era oportună în acel moment în condiţiile în care armata sovietică nu dispunea încă de arme nucleare şi în consecinţă nu avea posibilitatea unei riposte pe măsură, se arată într-o notă întocmită la acea vreme de un agent FBI şi desecretizată recent, scrie Daily Mail.

Convins că un atac nuclear împotriva Uniunii Sovietice conduse de Stalin era singura modalitatea de a opri ambiţia acestuia din urmă de a cuceri Occidentul, prim-ministrul britanic i-a cerut insistent senatorului republican Styles Bridges să-l convingă pe preşedintele american Harry Truman să lanseze o astfel de operaţiune care 'ar mătura' Kremlinul şi ar face ca Uniunea Sovietică să devină 'o problemă uşor de gestionat'.

Deşi a pierdut postul de premier în anul 1945, imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, Churchill a rămas în prim-planul scenei politice, el avertizând un an mai târziu că o 'cortină de fier' a coborât peste Europa. Documentul desecretizat arată înverşunarea pe care el o manifesta împotriva fostului aliat sovietic din timpul războiului, fiind dispus să accepte ideea că sute de mii de oameni vor muri în urma unui atac nuclear pentru a vedea în schimb oprită expansiunea Uniunii Sovietice.

Agentul FBI a mai menţionat în respectiva notă că în opinia lui Churchill 'singura soluţie pentru salvarea civilizaţiei este ca preşedintele Statelor Unite să declare Rusia ca fiind o ameninţare la adresa păcii mondiale şi apoi să o atace'. Fostul şef al guvernului de la Londra a avertizat totodată că dacă SUA nu lansează acest atac preventiv, atunci 'Rusia va ataca SUA în următorii doi sau trei ani după ce va obţine bomba nucleară şi civilizaţia va fi nimicită ori va fi dată cu mulţi ani în urmă'.

Dar Statele Unite nu au dat curs solicitării sale, iar în anul 1949 Uniunea Sovietică a testat prima sa bombă atomică. Potrivit jurnalistului de investigaţii Thomas Maier, care a inclus documentul citat şi în cartea 'When Lions Roar: The Churchills And The Kennedys', ce va fi publicată luna viitoare în Marea Britanie, după ce a revenit la conducerea executivului britanic în anul 1951, Churchill nu a mai evocat posibilitatea unui atac atomic asupra URSS.

×
Subiecte în articol: Winston Churchill