x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comemorarea masacrului din Piața Tiananmen se lasă cu arestări

Comemorarea masacrului din Piața Tiananmen se lasă cu arestări

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2023   •   17:40
Comemorarea masacrului din Piața Tiananmen se lasă cu arestări
Sursa foto: Agerpres

Opt persoane au fost arestate în Hong Kong, în cadrul unei acțiuni de reprimare a protestelor organizate pentru a comemora masacrul din Piața Tiananmen, potrivit Sky News.

Arestările au avut loc în apropiere de Parcul Victoria din Hong Kong, iar poliția a declarat că unii dintre protestatari au folosit lozinci interzise. Printre cei reținuți este artistul Sanmu Chan, care a scandat „Nu uitați 4 iunie, locuitori din Hong Kong, nu vă speriați!", în timp ce era luat de polițiști din stradă.

Anul acesta se împlinesc 34 de ani de când trupele din China au deschis focul asupra protestatarilor din Beijing. Estimările privind numărul de morți variază de la câteva sute la câteva mii.

China și-a întărit controlul asupra Hong Kong-ului în ultimii ani, în urma protestelor masive pro-democrație din 2019. În oraș au fost impuse noi legi privind protestele. Înaintea comemorării, televiziunea publică a anunțat că aproximativ 6.000 de polițiști se află pe străzi.

Poliția a susținut că este „foarte îngrijorată" în legătură cu încercările „de a incita și provoca alte persoane să comită acte ilegale care pun în pericol securitatea națională, ordinea publică și siguranța publică".

Comemorări au loc duminică în cel puțin 30 de locuri din Europa, America de Nord și Asia. La Beijing, turiștii aflați în Pieța Tiananmen au fost supravegheați de polițiști, subiectul fiind cenzurat de autorități.

Taiwanul este singurul loc din lumea vorbitoare de limbă chineză în care evenimentul poate fi discutat liber. Activiștii vor organiza o ceremonie în Piața Libertății.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: piata tiananmen comemorare