x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia de la Veneţia va examina legea "Stop Soros" din Ungaria

Comisia de la Veneţia va examina legea "Stop Soros" din Ungaria

13 Apr 2018   •   11:43
Comisia de la Veneţia va examina legea "Stop Soros" din Ungaria

Comisia pentru drepturile omului a Consiliului Europei (CoE) a cerut Comisiei de la Veneţia să examineze legea "Stop Soros" din Ungaria, a anunţat joi CoE, citat de MTI.

Comisiei i s-a solicitat, la 22 martie, să evalueze această lege din perspectiva normelor internaţionale ale drepturile omului. În baza legii "Stop Soros", ministrul ungar de interne va putea interzice organizaţii civile "pro-migraţie" dacă se consideră că reprezintă un risc pentru securitatea naţională, aminteşte MTI. 

Este de aşteptat ca raportul, pregătit în cooperare cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), să fie finalizat la sfârşitul lui iunie. 

Legea în cauză se va afla la 7 mai pe agenda primei sesiuni a noului parlament ungar format după alegerile de duminică şi câştigate decisiv de formaţiunea premierului Viktor Orban. 

Setul de prevederi denumit oficial "Stop Soros" îl are în vedere pe investitorul şi filantropul de origine ungară devenit în ultimii doi ani "oaia neagră" a lui Orban, care îl acuză că a pus la cale un val de imigraţie în direcţia Uniunii Europene, acuzaţii respinse de cel vizat. 

În iunie 2017, Ungaria a adoptat o altă lege care îl vizează tot pe Soros şi care obligă ONG-urile ce primesc finanţări de peste 24.000 de euro pe an din străinătate să se înregistreze ca 'organizaţii beneficiind de sprijin din străinătate' şi să se prezinte ca atare pe website-urile lor, în caz contrar riscând să suporte sancţiuni. Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu această lege.AGERPRES

×