x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană insistă că Turcia rămâne ţară candidată la aderare

Comisia Europeană insistă că Turcia rămâne ţară candidată la aderare

04 Aug 2016   •   15:09
Comisia Europeană insistă că Turcia rămâne ţară candidată la aderare

Turcia rămâne ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, a subliniat joi Comisia Europeană, după ce Austria a cerut oprirea negocierilor din cauza nerespectării standardelor democratice de către Ankara după lovitura de stat eşuată, transmite DPA.

Aproape 26.000 de persoane au fost închise în Turcia după puciul eşuat de la 15 iulie, în timp ce zeci de mii de funcţionari şi-au pierdut posturile. Mai mulţi jurnalişti au fost de asemenea arestaţi în cadrul campaniei de reprimare.

Turcia este candidată la aderarea la UE din 1999, însă progresele au fost lente. Surse guvernamentale de la Ankara au afirmat joi că aderarea la blocul comunitar rămâne un obiectiv strategic.

Miercuri, cancelarul austriac Christian Kern a cerut o discuţie privind viitorul negocierilor de aderare cu Ankara, precizând că va ridica această chestiune la summitul informal al UE de la 16 septembrie.

"Ştim că standardele democratice ale Turciei sunt clar insuficiente pentru a justifica aderarea," a afirmat Kern pentru cotidianul austriac Die Presse. Negocierile cu Ankara sunt o 'ficţiune diplomatică', a mai spus el anterior pentru postul public de televiziune ORF.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a subliniat joi că nu s-a schimbat nimic în statutul Turciei de ţară candidată, precizând în acelaşi timp că Ankara trebuie să respecte valorile de bază ale UE.

"Progresul negocierilor (de aderare - n.r.) este măsurat în funcţie de o serie de cerinţe, printre care respectarea statului de drept, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", a spus Andreeva.

UE a deschis în iunie un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, ca parte a acordului privind imigraţia convenit cu Ankara. 16 din cele 35 de capitole - domenii în care Turcia trebuie să se alinieze standardelor UE - au fost deschise.

"În acest moment, nu mai există alte capitole de negociere aflate în discuţie", a mai spus Andreeva.

AGERPRES

×