Femeia intenționa să zboare de la Mallorca la Barcelona, dar i s-a refuzat îmbarcarea pentru că s-a prezentat cu un look considerat nepotrivit, și anume un „body decoltat". Este episodul pentru care compania aeriană Vueling a fost sancționată în Spania, fiind obligată să plătească o amendă de 28.000 de euro din cauza încălcării reglementărilor naționale și europene privind condițiile de transport în aviația civilă.
Cazul a fost semnalat de asociația spaniolă de consumatori Facua, care a depus o plângere la Agenția de Stat pentru Siguranța Aviației (Aesa) cu privire la comportamentul companiei.
Este vorba despre un incident care a avut loc în 2019, dar ale cărui evoluții, cu sancțiunea stabilită de Aesa împotriva companiei aeriene, au fost făcute cunoscute abia acum.
Potrivit asociației, atitudinea „discriminatorie" a angajaților companiei aeriene în acest caz sunt astfel sancționate. „Nicio normă nu interzice în mod expres admiterea pasagerilor pe baza vestimentației lor, atâta timp cât acest lucru nu este contrar ordinii publice".
Citat de Efe, un purtător de cuvânt al companiei aeriene a susținut în schimb că pasagera a reacționat „agresiv": „condițiile de călătorie, care se aplică în mod egal bărbaților și femeilor, stabilesc posibilitatea de a refuza îmbarcarea din motive comportamentale". La vremea respectivă, Vueling explicase că tânăra se prezentase la îmbarcare „în costum de baie”.
(sursa: Mediafax)