Luni a început în China concursul naţional pentru admiterea în învăţământul superior, la care s-au înscris nu mai puţin de 10 milioane de absolvenţi de liceu.
În ţara cea mai populată din lume (1,3 miliarde de locuitori), aproape 9,6 milioane de tineri s-au înscris anul acesta la "gaokao" pentru admiterea în facultăţi. Locurile scoase la concurs sunt doar circa 6,6 milioane.
Concursul se desfăşoară timp de două zile într-o atmosferă de înaltă securitate, după atacurile din ultimul timp împotriva mai multor şcoli şi grădiniţe din această ţară asiatică, soldate cu 17 morţi, dintre care 15 copii, după cum au relatat AFP şi Xinhua. Poliţişti, gardieni şi voluntari patrulează în jurul centrelor de examinare, iar la unele dintre ele au fost instalate detectoare de metale.
Competiţia extremă dintre candidaţi a condus la numeroase tentative de fraudă cu mijloace din ce în ce mai sofisticate, fenomen care a determinat autorităţile să decidă echiparea cu camere de supraveghere cu circuit închis, aparatură de bruiere a telefoanelor mobile etc.
Potrivit Xinhua, 64 de persoane au fost arestate pentru vinderea de aparate de trişat de înaltă tehnologie, poliţia confiscând mii de asemenea dispozitive electronice.