O femeie a pus somnifere în laptele cu ciocolată pe care l-a oferit celor patru copii ai ei, înainte să încerce să sinucidă, scrie Daily Mail.
Femeia din Adelaide, în vârstă de 47 de ani, a încercat să-şi pună copiii, cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, la culcare, înainte să încerce să se sinucidă, în luna martie a anului 2018. Copiii au declarat că în urma consumului de lapte cu ciocolată au început să se simtă ameţiţi, dezhidrataţi şi lenţi. Doza oferită de mama acestora era “peste nivelul terapeutic normal” al somniferelor.
Femeia şi-a recunoscut fapta prin telefon, unei prietene. Aceasta din urmă a sunat serviciile de urgenţă.
Femeia, al cărui nume nu poate fi oferit din motive legale, a fost condamnată la trei ani de închisoare.