x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Controale la Roma - Zece ţigani vor fi expulzaţi din Italia

Controale la Roma - Zece ţigani vor fi expulzaţi din Italia

de Carmen Plesa    |    15 Mai 2008   •   00:00

Cea mai mare tabără de ţigani din Roma fost luată la puricat, azi dimineaţă, de poliţiştii italieni. Potrivit RaiNews 24, în tabără Guidonia, din via Salone, locuiesc 700 de persoane, dintre care jumătăte sunt minori. Ţiganii sunt din Serbia, Bosnia şi România. Poliţiştii au reţinut 50 de persoane, din care 10 vor fi expulzate, pentru că nu aveau acte de identitate şi nici autorizaţie pentru a locui în tabără.

De asemenea, a fost pus sechestru pe câteva automobile fără asigurare, parcate în apropierea taberei.
Controlale în taberele de ţigani autorizate de la Roma sunt periodice, dar s-au intensificat în ultimele zile, spun jurnaliştii italieni, pentru că poliţia vrea să verifice persoanele aflate ilegal în Italia şi să stopeze prostituţia infantilă.

×
Subiecte în articol: diaspora