x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza din Ucraina. Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a intrat în concediu medical

Criza din Ucraina. Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a intrat în concediu medical

30 Ian 2014   •   14:23
Criza din Ucraina. Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a intrat în concediu medical

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici se află în concediu medical pentru 'o afecţiune respiratorie acută', a anunţat joi preşedinţia, relatează AFP, potrivit Agerpres. 'Preşedintele se află în concediu medical pentru o afecţiune respiratorie acută însoţită de febră puternică', a indicat serviciul de presă al preşedinţiei.

Anunţul vine după demisia de marţi a guvernului condus de Mikola Azarov, acesta urmând să îşi îndeplinească prerogativele până la formarea unui nou cabinet. Premierul demisionar i-a predat însă ştafeta lui Serghei Arbuzov: „Nu mai sunt premier şi am venit aici ca să vi-l prezint pe prim-ministrul în exerciţiu. Îl cunoaşteţi foarte bine. Vă doresc tuturor prosperitate, succes, sănătate şi dezvoltare pentru ţara noastră”, a spus Mikola Azarov.

Demisia premierului Mykola Azarov şi abrogarea legilor anti-revoltă nu i-au trimis însă acasă pe protestatarii care ocupă Piaţa Independenţei din Kiev de mai bine de două luni. Şi statele occidentale sunt atente la cum evoluează situaţia din Ucraina, cancelarul german ţinând să sublinieze că opoziţia are revendicări legitime.

„Ministerul german de Externe, Cancelaria şi ambasada Germaniei din Kiev susţin soluţionarea paşnică a conflictului şi cererile legitime ale opoziţiei”, a declarat Angela Merkel miercuri.

De cealaltă parte, Rusia, prin vocea preşedintelui Vladimir Putin, a avertizat în privinţa unui amestec străin în criza din Ucraina.

×