x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza imigranţilor: Statele au furnizat numai 400 din cei 1.500 de poliţişti ceruţi pentru Grecia (Frontex)

Criza imigranţilor: Statele au furnizat numai 400 din cei 1.500 de poliţişti ceruţi pentru Grecia (Frontex)

23 Mar 2016   •   19:19
Criza imigranţilor: Statele au furnizat numai 400 din cei 1.500 de poliţişti ceruţi pentru Grecia (Frontex)

Statele membre ale Uniunii Europene şi cele asociate Spaţiului Schengen (Islanda, Elveţia, Norvegia, Liechtenstein) nu au furnizat până acum decât 396 de poliţişti din cei 1.500 ceruţi de Frontex pentru a ajuta Grecia să gestioneze criza migratorie, a indicat miercuri agenţia însărcinată cu frontierele externe ale UE, relatează AFP.

"În urma apelului lansat vineri de Frontex, ţările membre au oferit până acum 396 de poliţişti din cei 1.500 ceruţi. Frontex a primit de asemenea ofertele privind 47 de experţi în readmisie, din cei 50 ceruţi de agenţie", a declarat directorul executiv al Frontex, Fabrice Leggeri, citat într-un comunicat.

"Le cer celorlalte state membre să trimită mai mulţi poliţişti, dacă vrem să fim pregătiţi să susţinem readmisiile de către Turcia, cum a fost convenit la Consiliul European", a insistat el.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Frontex, aceşti poliţişti şi experţi ar urma să facă parte din cei 4.000 de funcţionari prevăzuţi pentru a pune în aplicare acordul UE-Turcia, încheiat săptămâna trecută şi intrat oficial în vigoare duminică.

"Este important de subliniat că Frontex poate expulza persoane numai după ce autorităţile elene au analizat cu atenţie fiecare caz individual şi au luat decizia finală de expulzare", a subliniat anterior Leggeri.

Săptămâna trecută, Leggeri a decis să prelungească până la 31 mai operaţiunea Poseidon. 13 nave, două elicoptere şi 734 de angajaţi ai Frontex participă la această operaţiune destinată a oferi ajutor imigranţilor care încearcă să traverseze Mediterana. AGERPRES

×
Subiecte în articol: frontex