x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cu tot cu copii, la muncă in străinătate

Cu tot cu copii, la muncă in străinătate

de Carmen Plesa    |    04 Aug 2007   •   00:00
Cu tot cu copii, la muncă in străinătate
Sursa foto: MARIN RAICA/

In Italia şi in Spania, invăţămăntul este gratuit, iar accesul la studii pentru copiii imigranţilor este foarte uşor.

Rezultate slabe la şcoală, depresii, sinucideri - dramele copiilor pe care părinţii plecaţi la muncă in străinătate i-au lăsat acasă singuri, in grija unor bunici neputincioşi, a unor rude sau a prietenilor. O soluţie ar fi ca aceşti copii să fie luaţi in Italia sau in Spania, locuri in care au plecat să muncească cei mai mulţi romăni (un milion inregistraţi legal şi incă cel puţin pe atăt ilegali). Copiii imigranţilor au exact aceleaşi drepturi precum cei italieni sau spanioli.


IN ITALIA. Pentru ca un copil să fie inscris la şcoală, părinţii nici nu trebuie să locuiască legal in Italia. Legea ii obligă pe operatorii şcolari să nu denunţe situaţia de neregularitate a unui elev străin. Romănii care hotărăsc să-şi ia copiii cu ei in Italia trebuie să ştie că ii pot inscrie pe aceştia la şcoală indiferent de perioada din an in care se află. Pe lăngă actele de identitate, ideal, dar nu obligatoriu, este ca elevul să aducă din Romănia foaie matricolă de la instituţia de invăţămănt in care a studiat. Lipsa acestui document nu impiedică in nici un fel inscrierea la şcoală. Este de ajuns ca unul dintre părinţi să dea o declaraţie, in care să menţioneze ce a studiat copilul. Copiii care nu ştiu deloc limba italiană pot fi inscrişi intr-o clasă precedentă.

In Italia, invăţămăntul este gratuit pentru toţi cei care au sub 18 ani. La inscriere se plăteşte o taxă modică. Există posibilitatea obţinerii unor scutiri şi facilităţi in cazul unor venituri familiale scăzute (o categorie pentru sub 5.200 de euro pe an şi una pentru sub 13.000 de euro pe an). Imigranţii care vor să-şi inscrie copiii la şcoală ar trebui să aducă din Romăia şi un certificat medical cu vaccinările. Şcoala insă este obligată să-l inscrie pe elev şi fără acest document, cu simplul aviz al medicului şcolar. Elevii care nu cunosc italiana au la dispoziţe, gratuit, cursuri organizate in centre speciale. Contra cost, elevii pot beneficia şi de masă la şcoală. Şi aici există scutiri şi facilităţi pentru elevii cu venituri mici.


IN SPANIA. Nici pentru cei care vor să-şi inscrie copiii la şcoală sau la grădiniţă in Spania nu e mare bătaie de cap. Părinţii nu trebuie să locuiască legal in această ţară pentru ca minorii să fie inscrişi la studii. Invăţămăntul este obligatoriu şi gratuit pentru toate persoanele cu vărste cuprinse intre 6 şi 16 ani.
Tot gratuit e şi pentru cei care au 17 şi 18 ani, dar nu mai e şi obligatoriu.

Inscrierea copiilor in clase se face in funcţie de vărsta lor, dar şi de nivelul de cunoştinţe, evaluat de profesori. Nici in Spania nu e obligatorie foaia matricolă din Romănia sau fişa de vaccinări, dar este bine ca acestea să existe.
Inscrierea elevului se poate face in orice moment al anului.


Profesori

Copiii imigranţilor din Spania şi din Italia vor avea parte din acest an de cursuri in romănă, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei, aprobat in această săptămănă. Ministerul va asigura manualele şi materialul didactic. Pentru predare vor fi angajaţi pentru invăţămăntul primar absolvenţi de liceu pedagogic, iar pentru cel gimnazial - absolvenţi cu licenţă, de preferinţă din răndul comunităţilor de romăni. Unde nu vor fi găsiţi profesori vor fi trimişi unii din ţară. Au fost identificaţi 20.000 de elevi romăni inscrişi in şcolile spaniole din regiunile Castillia La Mancha, Comunidad de Madrid şi Catalunya şi 400 de elevi romăni inscrişi in şcolile italiene din regiunile Lazio, Piemonte şi Veneto.


Organizarea şi durata studiilor

In Italia, şcoala este obligatorie de la 6 la 14 ani şi cuprinde: cinci ani de şcoală primară (elementară); trei ani de şcoală secundară de gradul intăi (şcoală medie). Parcursul şcolar in Italia este organizat astfel: de la 3 luni la 3 ani (neobligatorie) creşa; de la 3 la 5 ani (neobligatorie) grădiniţa (şcoala maternă); de la 6 la 10 ani (obligatorie) şcoala primară;Â de la 11 la 14 ani (obligatorie) şcoala secundară de gradul intăi (şcoala medie); de la 14 la 18/19 ani (neobligatorie) şcoala secundară de gradul al doilea (şcoala superioară).


Record de cereri de transfer

In ultimele luni, sute de copiii, in special din zona Moldovei, au făcut cereri pentru a se transfera la unităţi de invăţămănt din Italia sau din Spania, unde lucrează părinţii lor. Numărul de cereri este deja unul record şi in mod sigur va creşte o dată cu venirea părinţilor in Romănia, pentru concediul de vară.
Profesorii romăni spun că, in general, copiii care merg să studieze in Italia sau in Spania sunt mult mai bine pregătiţi decăt cere programa acestor ţări la vărsta lor. De aceea, de obicei ajung să fie inscrişi cu o clasă sau două peste cea in care au studiat in ţară.

×
Subiecte în articol: copiii scoala diaspora italia Spania