x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum rezolvă Europa islamizarea, stigmatizând femeile care poartă burkini pe plajă

Cum rezolvă Europa islamizarea, stigmatizând femeile care poartă burkini pe plajă

24 Aug 2016   •   17:21
Cum rezolvă Europa islamizarea, stigmatizând femeile care poartă burkini pe plajă

Consiliul francez al cultului musulman (CFCM), instanţa reprezentativă a musulmanilor din Franţa, a solicitat o audienţă de urgenţă la guvern, declarându-şi îngrijorarea faţă de 'turnura luată de dezbaterea publică' cu privire la interzicerea burkini, aşa-zisul costum de baie islamic, în mai multe oraşe de pe litoral, transmite AFP.

'În faţa temerii în creştere legate de stigmatizarea musulmanilor din Franţa', Consiliul a solicitat o 'audienţă de urgenţă' la ministrul de interne Bernard Cazeneuve, a anunţat preşedintele său, Anouar Kbibech, într-un comunicat.

Ministrul a acceptat primirea reprezentanţilor musulmanilor, începând de la ora 14:00 GMT, a anunţat biroul său.

Aproximativ 20 de municipalităţi franceze, mai ales de pe Coasta de Azur, au emis în această vară ordine de interzicere vară a purtării pe plajă de ţinute 'care arată cu ostentaţie o apartenenţă religioasă' ori sunt 'nerespectuoase faţă de laicitate'.

Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă franceză, va examina joi legalitatea acestor interdicţii, care au declanşat vii polemici atât în Franţa, cât şi în afara ei.

Franţa, unde trăiesc 5 milioane de adepţi ai religiei islamice, a interzis în 2004 purtarea vălului musulman în şcoli şi a vălului integral în spaţiile publice, din 2011.

AGERPRES

×