x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe David Cameron: Toţi britanicii vor fi afectaţi de reducerile bugetare

David Cameron: Toţi britanicii vor fi afectaţi de reducerile bugetare

de Mihaela Matachita    |    08 Iun 2010   •   00:00

Măsurile de reducere a deficitului bugetar vor fi mai dureroase decât se anticipase şi îi vor afecta pe toţi cetăţenii, a avertizat luni, la Londra, premierul britanic, David Cameron, citat de AP.

El a afirmat că Marea Britanie nu poate evita reducerea deficitului, care a ajuns la 156 de miliarde de lire sterline, şi a sugerat că programele de protecţie socială şi cheltuielile funcţionarilor publici sunt pe lista posibilelor reduceri.

"Pe ansamblu, problemele sunt mai grave decât am crezut şi, prin urmare, consecinţele lor potenţiale sunt mai periculoase decât ne-am temut", a spus premierul britanic.

Noul guvern de coaliţie, condus de conservatorul David Cameron, intenţionează să prezinte, la 22 iunie, un buget de urgenţă care va conţine măsurile de reducere a deficitului bugetar.

Cameron a avertizat că "deciziile pe care le vom lua vor afecta pe fiecare cetăţean, iar efectele acestor decizii vor rămâne şi în anii următori, probabil şi în următoarele decenii". Totodată, sunt necesare acţiuni pentru a preveni majorarea ratei dobânzii, care ar afecta fiecare deţinător de ipoteci din ţară, a mai spus el.

×
Subiecte în articol: externe