Poliţia germană a desfăşurat, miercuri, mai multe raiduri vizând persoane acuzate că au postat mesaje pline de ură pe reţelele de socializare, scrie theverge.com, citând un comunicat de presă al poliţiei federale germane.
Potrivit comunicatului, agenţia federală de poliţie (Bundeskriminalamt - BKA) indică faptul că locuinţele a circa 60 de oameni au fost cercetate miercuri, majoritatea suspecţilor fiind acuzaţi de postarea unor mesaje antisemite, xenofobe şi extremiste. Operaţiunea s-a desfăşurat în 14 provincii, implicând 25 de departamente de poliţie, şi au fost deschise circa 40 de investigaţii. Este pentru prima dată când poliţia germană desfăşoară descinderi la nivel naţional în legătură cu mesaje ce incită la ură postate în mediul online, conform comunicatului BKA.
În comunicatul său de presă, BKA a declarat că operaţiunea efectuată săptămâna aceasta are drept scop să combată ''creşterea puternică a radicalismului verbal''. Suspecţii sunt acuzaţi de postarea de mesaje instigatoare la ură pe Facebook în perioada iulie-noiembrie 2015. ''Acţiunea desfăşurată astăzi arată că autorităţile acţionează ferm împotriva urii pe internet, care a crescut considerabil pe fondul situaţiei refugiaţilor'', a declarat Holger Munch, şef al BKA, în comunicat. ''Atacurile asupra refugiaţilor sunt deseori rezultatul radicalizării, care începe pe reţelele de socializare. Cuvintele nu trebuie să otrăvească climatul social'', potrivit aceleiaşi surse.
Germania a înregistrat recent o creştere a mesajelor de ură în mediul online, alimentate parţial de actuala criză a refugiaţilor. Ţara a acceptat mai mult de un milion de solicitanţi de azil anul trecut, cea mai mare parte din Siria şi Siria, ţări sfâşiate de război, ceea ce a dus la unele proteste de extremă dreapta şi violenţă xenofobă, scrie theverge.com.
Ca răspuns, autorităţile germane au încercat să reprime acest tip de discurs pe Facebook, Twitter şi alte platforme online. Anul trecut Facebook a înfiinţat un grup de lucru special care să îndepărteze mai rapid postările care incită la ură. În decembrie 2015, Facebook, Twitter şi Google au fost de acord să îndepărteze conţinutul xenofob şi rasist în decurs de 24 de ore de pe reţelele de socializare, în baza unui acord cu guvernul german.
Sursa: AGERPRES