Candidaţii la preşedinţia Statelor Unite Hillary Clinton şi Donald Trump s-au întâlnit duminică seara la Universitatea Washington din St. Louis din statul Missouri pentru a doua dezbatere din campania pentru alegerile din 8 noiembrie, transmisă în direct la marile posturi de televiziune.
Înainte de a urca pe ring, Donald Trump a lansat deja ostilităţile. Cu două ore înainte de dezbatere, el a organizat la St. Louis o conferinţă de presă împreună cu femeile care îl acuză de hărţuire sexuală pe fostul preşedinte Bill Clinton sau de agresiune pe soţia acestuia în perioada în care era procuror, transmit Reuters şi dpa.
"Aceste patru femei foarte curajoase au cerut să fie aici", a declarat Donald Trump, alături de Juanita Broaddrick, Paula Jones, Kathleen Willey şi Kathy Shelton.
Pentru echipa de campanie a lui Hillary Clinton, conferinţa de presă organizată de Donald Trump nu a reprezentat o surpriză, fiind este "un act disperat" şi "un truc" pentru a abate atenţia de la adevăratele probleme.
În momentul intrării pe secnă, cei doi candidaţi şi-au zâmbit, însă nu şi-au dat mâna, subliniază dpa.
Întrebat de prezentatorul CNN Anderson Cooper despre afirmaţiile sale sexiste şi obscene făcute în 2005, dezvăluite vineri, Donald Trump a răspuns că a fost "o discuţie de vestiar", dar "nu este mândru de ce a făcut" El a adăugat că are "mult respect pentru femei", după care a promis că va învinge gruparea jihadistă Stat Islamic.
Invitată să reacţioneze, Hillary Clinton a afirmat că înregistrările dezvăluite vineri "reprezintă exact cine este" Donald Trump.
În cele din urmă, Donald Trump l-a atacat pe fostul preşedinte Bill Clinton. "El a maltratat femeile. Hillary le-a atacat, patru dintre ele sunt aici în seara asta", a spus el.
După ce a respins acuzaţiile lansate de Donald Trump în legătură cu soţul ei, Hillary Clinton a dat asigurări că sunt false şi a citat-o pe actuala primă Doamnă, Michelle Obama: "Când încearcă să coboare discuţia, încearcă să o ridici".
Hillary Clinton a contraatacat şi l-a acuzat pe Trump că l-a criticat pe tatăl unui soldat musulman ucis în Irak, a insultat un judecător, şi-a bătut joc de un reporter cu dizabilităţi, fără să îşi ceară scuze vreodată.
Candidatul republican a promis că, dacă va fi ales, va numi un procuror special pentru a efectua o anchetă în legătură cu Hillary Clinton şi să facă lumină în afacerea e-malurilor private din perioada în care a ocupat funcţia de secretar de stat.
"Dacă câştig, voi da ordin ministrului meu de justiţie să numească un procuror special ca să facă lumină în legătură cu situaţia ta, pentru că niciodată nu au fost atâtea minciuni, atâtea lucruri ascunse", a afirmat el.
"A fost o greşeală. Am folosit un cont privat. Îmi asum vina. Îmi pare rău. Dar după mai mulţi ani de anchetă nimic nu a arătat că cineva s-a folosit de e-mailurile pe care le-am trimis", a răspuns Hillary Clinton.
În legătură cu sistemul asigurărilor de sănătate introdus de preşedintele Barack Obama, Donald Trump a afirmat că "Obamacare este o adevărată fraudă".
În ce priveşte războiul din Irak, Donald Trump a acuzat-o pe Hillary Clinton că a susţinut trimiterea de trupe americane, iar fostul secretar de stat i-a reproşat acelaşi lucru.
O tânără musulmană prezentă în sală i-a întrebat pe cei doi candidaţi la preşedinţia SUA despre ascensiunea islamofobiei.
"Aveţi dreptate în legătură cu islamofobia, este un lucru regretabil", a răspuns omul de afaceri care a afirmat în trecut că, dacă va fi ales, va interzice accesul musulmanilor pe teritoriul SUA. El a adăugat că, totuşi, "există o problemă cu islamul" şi i-a îndemnat pe musulmani să denunţe cazurile suspecte.
La rândul ei, Hillary Clinton a răspuns că vede "America ca pe un loc unde toată lumea îşi are locul şi contribuie la comunitate".
Fostul secretar de stat a acuzat Rusia că încearcă să influenţeze alegerile americane din noiembrie în favoarea lui Donald Trump. "Niciodată în istoria ţării noastre nu ne-am găsit în situaţia în care un adversar, o putere străină să facă atâtea eforturi pentru a influenţa rezultatul acestor alegeri", a declarat Hillary Clinton, adăugând că sunt făcute în favoarea adversarului ei republican.
"Îi acuză pe ruşi pentru a încerca să-mi păteze reputaţia. Nu primesc niciun împrumut din Rusia", a răspuns omul de afaceri.
Donald Trump a criticat programul adversarei sale care vrea să taxeze persoanele cu venituri foarte mari. Hillary Clinton i-a răspuns: "Vrea să facă un mare cadou celor mai bogaţi. Dacă aplică reducerile de impozite despre care vorbeşte, asta înseamnă că vor creşte cele pentru clasa mijlocie", a precizat candidata democrată, înainte de a reaminti că Donald Trump nu a plătit impozite timp de aproape 20 de ani.
Cotidianul New York Times a dezvăluit la 1 octombrie că Trump a evitat, în mod legal, să plătească impozite timp de 18 ani după ce a declarat în 1995 pierderi de 916 milioane de dolari.
Întrebat în legătură cu neplata impozitelor, el a afirmat că "s-a descurcat pentru a nu plăti". "Ca toţi donatorii lui Hillary", a punctat el.
"Timp de 30 de ani, ea nu a făcut nimic. Ea nu face decât să vorbească (...) Şi are o capacitate defectuoasă de a face aprecieri în legătură cu impozitele, cu Siria, Irakul", a mai atacat Donald Trump, aducând discuţia spre politica internaţională.
El a criticat politica promovată de Barack Obama în Siria. "Rusia, Iranul şi (preşedintele Bashar) Al-Assad luptă împotriva SI", a dat asigurări omul de afaceri. În schimb, Hillary Clinton a propus să îi înarmeze pe kurzi pentru a alunga luptătorii jihadişti şi să nu trimită trupe la sol.
Pe de altă parte, ea a cerut o anchetă asupra Rusiei în legătură cu crimele de război din Siria.
În cursul dezbaterii, Donald Trump s-a arătat în dezacord cu candidatul său la vicepreşedinţie, Mike Pence, în privinţa Siriei şi a strategiei pentru a lupta împotriva SI. Mike Pence a cerut ca forţele lui Bashar Al-Assad să fie atacate direct. Până în prezent, Donald Trump nu şi-a prezentat propria strategie, în pofida insistenţelor jurnaliştilor.
Hillary Clinton a dat asigurări că "nu are nicio problemă cu partizanii lui Trump", după ce în urmă cu aproape o lună a afirmat că jumătate dintre aceştia sunt "jalnici". "Este mânată de ură", a contraatacat omul de afaceri.
În pofida numeroaselor atacuri de o parte şi de alta, dezbaterea s-a încheiat cu un frază simpatică de la adversar la adversar. Donald Trump a surprins salutând personalitatea combativă a lui Hillary Clinton care, la rândul ei, a spus că un lucru pozitiv în favoarea lui sunt copiii săi. După schimbul de complimente, la final cei doi şi-au strâns mâinile.www.agerpres.ro