Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat că vizita pe care o efectuează săptămâna aceasta în SUA va constitui o ocazie de pregătire a unei vizite la Washington a preşedintelui Traian Băsescu, apreciind că aceasta trebuie "să se organizeze cât mai curând".
Ministrul a spus că va aborda în timpul discuţiilor pe care le va avea în Statele Unite toate componentele parteneriatului strategic dintre România şi SUA.
"Aceasta înseamnă un dialog pe aspectele de securitate şi cooperare în domeniul securităţii , dimensiunea economică, dimensiunea regională (...). Aş dori să axăm dialogul pe chestiuni concrete, bilaterale în relaţia cu Statele Unite. Cred că am ajuns în faza de maturitate destul de avansată din acest punct de vedere încât să ne propunem în continuare proiecte comune nu numai în planul politico-militar dar şi în plan economic", a spus Diaconescu.
El a anunţat că vizita în Statele Unite va prilejui semnarea unui acord în domeniul penal.
"O să semnăm un acord privind cooperarea în materie penală între cele două ţări şi vor fi destul de multe întâlniri la Congresul Statelor Unite - Comisa de Politică Externă, Comisia Helsinki. Totodată o să avem o întâlnire la Departamentul de Stat precum şi la Departamentul Apărării, două sesiuni de comunicări la Fundaţia Marshall şi Consiliul Atlantic", a explicat ministrul.
Întrebat dacă vizita va prilejui şi pregătirea unei vizite în Statele Unite a preşedintelui Băsescu, ministrul a răspuns : "Categoric, da". "Contactele la nivel înalt sunt foarte utile şi în mod evident o astfel de vizită trebuie să se organizeze cât mai curând", a adăugat el.
Ministrul a mai spus că în mod categoric pe agenda discuţiilor pe care le va avea în SUA va figura şi programul Visa Waiver.
"Este, cred, momentul să discutăm inclusiv în plan bilateral problema ridicării vizelor şi modul în care relaţiile politice excepţionale se pot concretiza şi într-o astfel de decizie. Cred că România în acest moment a făcut suficiente progrese sub aspectul reducerii substanţiale a ratei de respingere a cererilor de vize încât să poată fi avută în considerare cu seriozitate", a explicat Diaconescu.
Întrebat în legătură cu discutarea situaţiei din R.Moldova, ministrul a explicat că aceasta va avea un loc foarte important pe agendă, inclusiv în cadrul discuţiilor pe care le va avea cu consilierul de politică externă al vicepreşedintelui SUA, Joe Biden.
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, se întâlneşte, săptămâna viitoare, cu omologul său american, Hillary Clinton precum şi cu alţi oficiali din Statele Unite în cursul unei vizite de trei zile la Washington, a declarat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al MAE.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro