Pixabay.com Seul
Update Primarul oraşului Seul, Park Won-soon, a fost găsit mort, joi, potrivit poliţiei coreene. Acesta pare a fi unul din cele mai bizare cazuri de sinucidere din istoria recentă, scrie CNN.
Cadavrul lui Park, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit la Mount Bukak, la câteva ore după ce fusese raportată dispariţia acestuia.
Cauza exactă a morţii este încă necunoscută.
Stire initiala Primarul oraşului Seul, capitala Coreei de Sud, a fost dat dispărut. Poliţia coreeană a demarat căutările, potrivit CNN.
Dispariţia lui Park Won a fost raportată joi de fiica acestuia, în jurul orei locale 5 după amiaza, potrivit unui reprezentant al poliţiei coreene.
Park a devenit primar al Seulului în 2011, după ce predecesorul acestuia şi-a dat demisia în urma eşecului unui referendum ce privea oferirea de mese gratuite elevilor.
Ulterior, Park a fost reales ca primar în 2014 şi apoi în 2018.
Sursa: Mediafax
Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, va fi marcată duminică în garnizoanele din țară prin ceremonii militare și religioase, dar fără ca participanții să se prindă în Hora Unirii, a anunțat Ministerul...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 2.719 noi cazuri de Covid și 94 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Până...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susține că informațiile care circulă online, potrivit cărora virusul SARS-CoV-2 nu ar fi fost încă izolat în...
Ofițerul desemnat cu coordonarea activităților de prevenire și combatere a efectelor pandemiei la nivelul Poliției Capitalei este cercetat de conducerea Poliției Române după ce ar fi fost prins într-un...
Europa e împărţită în două tabere: cea pro-paşaport COVID şi cea care se opune introducerii unui certificat de vaccinare.
Din prima categorie fac parte statele care depind de turism şi care-şi doresc să se...
Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a anunțat pe Twitter că s-a vaccinat anti-Covid. Miliardarul a publicat și o fotografie în care este surprins momentul în care primește prima doză a vaccintului.
„Unul...
Între 150 și 200 de menbri ai Gărzii Naționale care au asigurat, la Washington, securitatea la învestirea președintelui Joe Biden, au fost depistați pozitiv la noul coronavirus, a declarat un oficial american,...
Agenția pentru Protecția Mediului București a anunțat că, începând de vineri seara până sâmbătă dimineața, au fost înregistrate creșteri ale poluanților monitorizați în Capitală. Astfel,...
A început vaccinarea angajaților Poștei Române. Primul angajat, un salariat al Oficiului Județean de Poștă Caraș-Severin, a primit sâmbătă prima doză de vaccin. Până acum, 39% din salariații companiei...
Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de vânt, valabilă în județele Caraș-Severin și Timiș până la ora 14.00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, sunt vizate zonele joase...
Ion Cristoiu avertizează că relaxarea restricţiilor din România privind pandemia, în timp ce în Occident se întâmplă tocmai inves, vine pe fondul viziunii idilice a preşedintului, care în loc să admită că...
Un câine fidel și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână, până când acesta a ieșit după ce a fost tratat pentru o afecțiune cerebrală.
Cățelul de talie...
Numărul deceselor asociate COVID-19 în Marea Britanie a depășit, vineri, 95.000, după ce țara a înregistrat încă 1.401 de decese. Marea Britanie înregistrează, însă, un record la vaccinare: peste 400.000...
Senatul Statelor Unite a aprobat, vineri, numirea generalului în retragere Lloyd Austin în funcţia de secretar al Apărării, informează site-ul Axios.com.
Austin, desemnat de preşedintele Joseph Biden pentru...
Peste 740.000 de români s-au programat la vaccinare în etapa a doua. Cei mai mulți s-au programat pe platforma dedicată.
Conform CNCAV, în perioada 15 ianuarie ora 15:00 până vineri, 22 ianuarie, ora 9:00, pe...