x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dmitri Medvedev: Obiectivul SUA este distrugerea Rusiei

Dmitri Medvedev: Obiectivul SUA este distrugerea Rusiei

08 Aug 2022   •   19:05
Dmitri Medvedev: Obiectivul SUA este distrugerea Rusiei

Moscova își va atinge obiectivele în Ucraina, reamintește vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care acuză țările occidentale că vor să distrugă Rusia, scrie Rusia.

"Rusia desfăşoară o operaţiune militară specială în Ucraina şi ne vom atinge pacea în condiţiile noastre. Anume în termenii noştri, şi acest lucru trebuie spus clar. Nu în termenii pe care foştii 'parteneri' din cadrul comunităţii internaţionale, care râvnesc la înfrângerea militară a Rusiei, încearcă să ni-i impună", a spus acesta pentru agenția TASS.

El a mai precizat că operațiunea specială în Ucraina a fost un răspuns "dur, dar minuţios gândit" la politica rusofobă a țărilor occidentale.
"Avem propriile noastre interese naţionale şi le vom asigura prin toate mijloacele disponibile", a amintit Medvedev, care  precizează că obiectivul SUA și al aliaților este "distrugerea Rusiei".
"În asta constă dorinţa Occidentului, în primul rând a SUA şi a altor ţări anglo-saxone, de a ne înrăutăţi situaţia. Cum? Prin vecini, în imediata apropiere a graniţelor Rusiei", a spus oficialul rus, amintit că SUA l-a determinat în 2008 pe președintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, să atace Osetia de Sud şi trupele ruse de menţinere a păcii staţionate în regiune.

"SUA duc aceeaşi politică provocatoare, la drept vorbind, criminală în Ucraina, dar cu sprijin semnificativ mai activ din partea UE, care şi-a pierdut autonomia. Obiectivul este acelaşi: distrugerea Rusiei. Aceasta este cauza principală a procesului geopolitic rusofob extrem de agresiv pe care l-a lansat Occidentul", explică acesta.
 

×
Subiecte în articol: Rusia Dmitri Medvedev ucraina