x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doar 3 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului au fost atinse

Doar 3 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului au fost atinse

09 Noi 2018   •   21:59
Doar 3 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului au fost atinse

Națiunile Unite a numit Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) „cea mai de succes mișcare anti-sărăcie din istorie”. ODM au țintit opt zone cheie – sărăcia, educația, egalitatea între sexe, mortea copiilor, săntătatea maternă, boli, mediul încojurător și parteneriatele globale. Fiecare obiectiv are 21 de ținte specifice și peste 60 de indicatori.

1. Numărul de persoane care trăiesc cu mai puțin de $1.25 pe zi a scăzut de la 1.9 miliarde în 1990 la 836 de milioane în 2015. Ținta de a înjumătăți numărul celor înfometați a fost ratată la limită.

2. Înscrierea în învățământul primar a crescut în mod impresionant. Rata de școlarizare a crescut de la 83% în 2000 până la 91% anul acesta.

3. Două treimi din țările în dezvoltare au obținut egalitate de sex în educația primară.

4. Mortalitatea printre copii a fost redusă cu mai mult de jumătate în ultimii 25 de ani. Aceasta a scăzut de la 90 la 43 de morți pe 1000 de nașteri, însă a ratat obiectivul de a scădea cu două treimi.

5. Rata mortalității materne s-a înjumătățit, dar nu a atins obiectivul de a ajunge la o treime.

6. Obiectivul de a opri și de a inversa răspândirea HIV/SIDA până în 2015 nu a fost atins. Însă numărul de noi infecții cu HIV a scăzut cu 40% din 2000 până în 2013.

7. 2,6 milioane de oameni au primit acces la apă potabilă din 1990. Ținta de înjumătățire a celor ce nu aveau acces a fost atinsă cu 5 ani înaintea programului. Însă, 663 de milioane de oameni din întreaga lume încă nu au acces la apă de băut.

8. Între 2000 și 2014, asistența financiară de la țările bogate pentru cele în dezvoltare a crescut cu 66%, iar în 2013 valora $134.8 miliarde.

×