x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi cicliști europeni, găsiți morți în Mexic. Victime ale unui omor

Doi cicliști europeni, găsiți morți în Mexic. Victime ale unui omor

12 Mai 2018   •   12:21
Doi cicliști europeni, găsiți morți în Mexic. Victime ale unui omor

Cei doi ciclişti - un german şi un polonez - ale căror trupuri neînsufleţite au fost găsite într-o prăpastie în statul mexican Chiapas (sud) au fost victimele unui omor, nu ale unui accident, a indicat vineri procurorul de caz, relatează sâmbătă AFP. 

''Ancheta ne permite să afirmăm că este vorba de omucidere voluntară'', a declarat Luis Alberto Sanchez, din cadrul Biroului procurorului din Chiapas. 

Într-o primă etapă, autorităţile au avansat ipoteza accidentului, estimând că cei doi bărbaţi, care circulau împreună, ar fi pierdut controlul bicicletelor lor şi ar fi căzut într-o prăpastie în timp ce se aflau pe o şosea care face legătura între San Cristobal şi Ocosingo. 

Primul corp neînsufleţit, cel al polonezului Krzysztof Chmielewski, care avea între 40 şi 42 de ani, a fost găsit pe 26 aprilie. Cel al germanului Holger Hagenbusch, de 43 de ani, a fost descoperit pe 4 mai, nu departe de locul în care a fost găsit polonezul. 

Craniul polonezului prezenta un orificiu ''ce ar putea fi cauzat de o armă de foc'', potrivit procurorului, care aşteaptă rezultatele de la institutul medico-legal pentru a confirma această ipoteză. Ciclistul polonez nu mai avea piciorul drept şi corpul ciclistului german a fost atacat de animale, potrivit procurorului. 

Sanchez se ocupă de cazul respectiv de câteva zile. El îl înlocuieşte pe procurorul districtului Selva din Chiapas, Arturo Lievano Flores, care a avansat teza accidentului. ''Să mergi cu bicicleta în acest loc este foarte riscant'', afirma el. 

Aproximativ o sută de persoane, care nu au crezut această ipoteză, au manifestat la San Cristobal pentru a cere adevărul în acest caz, despre care ei consideră că este un omor. 

Într-o declaraţie, guvernul din Chiapas s-a angajat să efectueze ancheta pentru a clarifica faptele şi Sanchez a dat asigurări că poliţia germană ar putea colabora în acest caz. 

Anunţul privind dispariţia ciclistului german s-a propagat pe Facebook pe 29 aprilie, după ce fratele său a trimis un apel la ajutor în care figura ultima fotografie a ciclistului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ciclisti europeni crima mexic