Doi fraţi gemeni au venit pe lume în SUA la mai puţin de două minute unul după celălalt, dar vor figura în acte cu ani de naştere diferiţi, a relatat sâmbătă portalul 'ABC News'.
Micuţa Jaelyn Valencia s-a născut la ora 23.59, în ultima zi din 2015, iar fratele ei, Luis Valencia Jr., şi-a făcut apariţia la ora 00.02, în prima zi din 2016.
'Nu mă aşteptam să am doi copii. Este o binecuvântare să am doi, un băiat şi o fată, de Anul Nou', a declarat fericitul tată din San Diego (California).
Soţia lui urma să nască la sfârşitul lunii ianuarie, dar, din cauza unor complicaţii, a fost internată mai devreme. Starea sănătăţii mamei şi celor doi micuţi este satisfăcătoare, aşa încât se poate spune că pentru ei anul 2015 s-a sfârşit cu bine, iar 2016 a început la fel.
Un motiv în plus de bucurie este acela că, pe viitor, vor avea 'două serbări pentru aniversarea zilei de naştere în două zile consecutive', a mai spus tatăl gemenilor.