x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două aisberguri s-au desprins din gheţarul Grey, la sud de Chile

Două aisberguri s-au desprins din gheţarul Grey, la sud de Chile

16 Mar 2019   •   22:00
Două aisberguri s-au desprins din gheţarul Grey, la sud de Chile

Două aisberguri de mari dimensiuni s-au detaşat, într-un interval de doar 15 zile, de gheţarul Grey din Patagonia chiliană, un indiciu concret al unei topiri accelerate a acestei zone naturale de interes, asociat încălzirii globale, conform specialiştilor, citaţi de AFP.

La data de 20 februarie, un aisberg gigantic de 8,8 hectare (echivalentul a şase terenuri de fotbal) s-a rupt şi s-a separat de unul dintre pereţii gheţarului Grey. La scurt timp după aceea, la 7 martie, un al doilea bloc de aproximativ 6 hectare s-a detaşat de gheţar.

Timpul scurs între două astfel de evenimente nu a fost niciodată atât de scurt.

Aceste două fracturi au provocat o retragere cu 500 de metri a gheţarului Grey, mai mult de jumătate din scăderea de suprafaţă înregistrată în ultimul deceniu.

În 2017, un alt aisberg, mai mic s-a desprins din gheţar, a amintit un cercetător de la baza pentru cercetări antarctice din Chile, Ricardo Jana. Însă, "este sigur că pierderea de masă din anii anteriori a fost mai puţin importantă spre deosebire de cea de anul acesta".

Oamenii de ştiinţă care urmăresc evoluţia gheţarului susţin că în ultimii 30 de ani acesta a pierdut aproximativ 2 kilometri.

Grey este unul dintre 24.100 de gheţari din Chile. Acest mastodont din gheaţă albastră, cu o suprafaţă de 270 de kilometri pătraţi, este situat pe malul lacului cu acelaşi nume, în partea de vest a Parcului Naţional Torres del Paine, o importantă atracţie turistică a ţării.

Conform unui studiu al Naţiunilor Unite, efectuat în 2018, 95% dintre gheţarii chilieni s-au retras.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, temperaturile neobişnuite din această vară australă - până la 31 de grade Celsius în Patagonia - au fragilizat pereţii gheţarului.

''Retragerea gheţarilor coincide cu creşterea temperaturii pe care am observat-o în regiune'', a indicat Inti Gonzalez, glaciolog la Fundaţia Cequa, dedicată studiului geologic al Patagoniei şi Antarcticii.

În plus, creşterea cantităţii de precipitaţii amplifică topirea gheţii şi măreşte nivelul apei din lacul în care este situat gheţarul.

Pierderea gheţii a redus de asemenea capacitatea gheţarului de a reflecta lumina soarelui, fapt ce influenţează încălzirea globală.AGERPRES

×