x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe După California, oraşul New York ar putea interzice vânzarea de foie gras

După California, oraşul New York ar putea interzice vânzarea de foie gras

18 Iun 2019   •   22:30
După California, oraşul New York ar putea interzice vânzarea de foie gras

După statul California, vânzarea de foie gras ar putea fi de asemenea interzisă în oraşul New York. Mai mulţi aleşi din Consiliul municipal urmau să apere marţi un proiect de lege susţinut de mai multe asociaţii pentru drepturile animalelor, care ameninţă o industrie importantă din regiunea New York, relatează AFP.

Textul prezentat la începutul anului de câţiva aleşi, între care Carlina Rivera, ales democrat din Manhattan, propune interzicerea totală a comercializării de foie gras, o delicatesă produsă pe bază de ficat de raţă şi gâscă, iar cei care nu respectă interdicţia riscă o amendă de 1.000 de dolari şi o pedeapsă de până la un an de închisoare.

Această propunere urma să fie dezbătută marţi în comisia de sănătate a Consiliului municipal din New York. Comisia se va reuni apoi pentru a doua oară pentru vot. Dacă propunerea va fi adoptată, ea va fi supusă la vot în Consiliul municipal.

În ianuarie, Curtea Supremă a Statelor Unite a confirmat interdicţia vânzării de foie gras în California, punând capăt unei bătălii în justiţie de peste 15 ani între susţinătorii acestui produs şi apărătorii drepturilor animalelor.

În prezent, proiectul de lege este susţinut de 24 dintre cei 51 de membri aleşi ai Consiliului municipal al oraşului New York.

'Pentru un oraş progresist, este logic următorul pas pentru drepturile animalelor', a declarat Allie Feldman Taylor, fondator al asociaţiei Voters For Animal Rights (Alegători pentru drepturile animalelor), care a venit însoţită de circa 30 de persoane care susţin proiectul de lege, la primăria din New York. 

'Este incredibil de crud', a declarat ea în legătură cu hrănirea forţată a raţelor pentru producţia de foie gras, o practică denunţată de mai multe grupuri pentru apărarea drepturilor animalelor.

Şi toate acestea, în opinia ei, pentru a obţine 'un produs dezgustător', care este servit doar în '1% din restaurantele din New York'.

Cofondatorul Hudson Valley Foie Gras, cel mai mare producător din Statele Unite, situat în nord-vestul New York, Izzy Yanay a declarat că nu este îngrijorat, chiar dacă recunoaşte că este prima dată când un text care propune interzicerea vânzării de foie gras ajunge în Consiliul municipal.

'Cred că oamenii care stau aici (în Consiliul municipal) sunt inteligenţi', a declarat el.

'Înainte de a lua o decizie, veniţi singuri să vedeţi', le-a cerut el. Până în prezent, nici un ales din Consiliul municipal nu a dat curs invitaţiei, a spus el.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: foie gras new york