x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe După mai multe amânări, naveta Dragon ar putea aprovizona mâine Staţia Spaţială Internaţională

După mai multe amânări, naveta Dragon ar putea aprovizona mâine Staţia Spaţială Internaţională

Publicat la 09 Ian 2015 19:26 Modificat la 09 Ian 2015 19:26
După mai multe amânări, naveta Dragon ar putea aprovizona mâine Staţia Spaţială Internaţională
După mai multe amânări, naveta Dragon ar putea aprovizona mâine Staţia Spaţială Internaţională
Lansarea navetei spaţiale de transport Dragon a companiei americane SpaceX pentru cea de-a cincea sa misiune de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), amânată deja de mai multe ori, ar putea avea loc sâmbătă, anunţă vineri Agenţia Spaţială Americană (NASA).

Condiţiile atmosferice sunt 80% favorabile, potrivit prognozelor furnizate de aviaţia americană. Lansarea rachetei Falcon 9 şi a capsulei Dragon, cu o încărcătură de 2,2 tone, va avea loc de la baza aeriană Cape Canaveral din satul american Florida, la ora locală 04.47 (09.47 GMT) şi va fi transmisă în direct de NASA.

Prevăzută iniţial pentru 18 decembrie, lansarea a fost reprogramată la 6 ianuarie, apoi pentru 9 ianuarie şi ulterior pentru 10 ianuarie.

×