x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Edrogan: Prelungirea crizei din Golf nu este „în interesul nimănui”

Edrogan: Prelungirea crizei din Golf nu este „în interesul nimănui”

23 Iul 2017   •   13:30
Edrogan: Prelungirea crizei din Golf nu este „în interesul nimănui”

Prelungirea crizei din Golf nu este 'în interesul nimănui', a estimat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, înaintea plecării într-un turneu diplomatic în Arabia Saudită, Kuweit şi Qatar, transmite AFP. 

''Nu este în interesul nimănui ca această criză să se mai prelungească. Lumea musulmană are nevoie de cooperare şi solidaritate, nu de noi divizări'', a declarat Erdogan, care asigură în prezent şi şefia Organizaţiei Cooperării Islamice. 

Şeful statului turc se va deplasa duminică la Riad şi în Kuweit, iar luni se va afla în Qatar. 

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au întrerupt la 5 iunie relaţiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine 'terorismul' şi că se apropie de Iran, rivalul regional al regatului saudit. 

''Din primele momente ale crizei din Qatar, noi am fost de partea păcii, a stabilităţii, a solidarităţii şi a dialogului. Am prezentat propunerile necesare părţilor implicate şi vom continua să facem asta'', a adăugat preşedintele Turciei. 

Potrivit agenţiei de presă proguvernamentale turce Anadolu, Erdogan urmează să fie primit duminică după-amiază de regele saudit Salman, iar în cursul serii de emirul Kuweitului, şeicul Sabah al-Ahmed Al-Sabah.AGERPRES

×
Subiecte în articol: golf criza recep tayyip edrogan