x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elon Musk susţine că poate reconstrui reţeaua electrică a Puerto Rico cu tehnologia sa de furnizare a energiei solare

Elon Musk susţine că poate reconstrui reţeaua electrică a Puerto Rico cu tehnologia sa de furnizare a energiei solare

06 Oct 2017   •   21:40
Elon Musk susţine că poate reconstrui reţeaua electrică a Puerto Rico cu tehnologia sa de furnizare a energiei solare

Miliardarul american Elon Musk, proprietarul companiei Tesla, a declarat vineri că ar putea reconstrui infrastructura electrică devastată a insulei Puerto Rico folosind tehnologia sa de furnizare a energiei solare, relatează BBC. 

Marea majoritate a teritoriului insulei nu are nici acum energie electrică, la săptămâni după ce a fost lovită de uraganul Maria. 

Pe Twitter, Elon Musk susţine că tehnologia sa, care alimentează cu energie electrică mai multe insule mai mici, poate fi adaptată la o scară mai mare în Puerto Rico. 

Guvernatorul insulei i-a răspuns lui Musk cu un mesaj: "Să discutăm". "Vreţi să arătaţi lumii puterea şi adaptabilitatea tehnologiilor dumneavoastră Tesla? Puerto Rico ar putea fi proiectul dvs de căpătâi", a declarat guvernatorul Puerto Rico, Ricardo Rossello. 

Compania Tesla a lui Elon Musk este cunoscută în principal pentru maşinile sale electrice, dar încorporează şi SolarCity, o firmă de panouri solare care se specializează în stocarea eficientă a unor mari cantităţi de electricitate în aşa-numite "bănci de energie". 

Compania susţine că a asigurat alimentarea cu energie a unor mici insule, precum Ta'u, din Samoa Americană. Pe această insulă a instalat o reţea de panouri solare care poate furniza energie pentru întreaga insulă şi stoca suficientă electricitate pentru a asigura necesarul timp de trei zile fără soare. 

"Echipa Tesla a făcut acest lucru pentru mai multe mici insule din lume, dar nu există o limită de scară, aşa că putem face acest lucru şi pentru Puerto Rico", a postat Musk pe Twitter. 

El a adăugat însă că un astfel de proiect ar avea nevoie de sprijinul Puerto Rico, un lucru la care guvernatorul pare să fie deschis. 

De asemenea, Tesla a trimis a deja un număr de sisteme de baterii în Puerto Rico pentru a stoca energia de la panourile solare existente pe insulă pentru a contribui la compensarea deficitului de energie. 

Locuitorii din Puerto Rico care au panouri solare sunt printre cei foarte puţini au energie electrică stabilă. 

Un cultivator de flori, Hector Santiago, a investit 300.000 de dolari în panouri solare în urmă cu şase luni, relatează Reuters. 

"Toată lumea mi-a spus că sunt nebun, pentru că este atât de scump. Acum eu am energie şi ei nu au", a declarat el. 

Elon Musk a pus recent un pariu pe Twitter cu un antreprenor australian de software care a dus la întocmirea unor planuri pentru construirea celei mai mari baterii solare în sudul Australiei, notează BBC. 

Instalaţia - în privinţa căreia Tesla a garantat că ar putea funcţiona în "100 de zile de la semnarea contractului" - a fost declarată pe jumătate construită la doar câteva zile de la începerea proiectului.AGERPRES

×