x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Este rândul vostru. Veţi fi TĂIAŢI cu toporul!". AMENINŢĂRI TERORISTE primite "Le Canard Enchaîné", cel mai mare ziar satiric francez

"Este rândul vostru. Veţi fi TĂIAŢI cu toporul!". AMENINŢĂRI TERORISTE primite "Le Canard Enchaîné", cel mai mare ziar satiric francez

14 Ian 2015   •   10:52
"Este rândul vostru. Veţi fi TĂIAŢI cu toporul!". AMENINŢĂRI TERORISTE primite "Le Canard Enchaîné", cel mai mare ziar satiric francez

"Le Canard Enchaîné" (Canarul înlănţuit - n.r. ), cel mai mare ziar satiric francez, a anunţat marţi că a primit ameninţări a doua zi după atacul terorist de la Charlie Hebdo, prin care era avertizat că îi vine "rându'', ceea ce a dus la o întărire a măsurilor de securitate şi la deschiderea unei anchete, relatează AFP, conform Agerpres. "Este rândul vostru", avertizează mesajul, care precizează că jurnaliştii vor fi tăiaţi cu toporul, afirmă Le Canard în ediţia sa de miercuri. "Dat fiind contextul", scrie Le Canard, "supravegherea a fost întărită" şi justiţia a deschis o anchetă.

Aceste ameninţări au fost primite pe mail la 8 ianuarie, a doua zi după atacul asupra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, care s-a soldat cu 12 morţi, printre care opt colaboratori ai ziarului.

În ediţia sa de miercuri, "Le Canard Enchaîné" titrează pe prima pagină: "Mesajul lui Cabu (unul dintre caricaturiştii ucişi miercurea trecută): Haideţi băieţi, nu vă lăsaţi doborâţi!".

×