x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa caută posibile sancţiuni pentru regimul libian

Europa caută posibile sancţiuni pentru regimul libian

de Marina Constantinoiu    |    22 Feb 2011   •   17:00

Europa nu vrea să rămână fără reacţie la situaţia din Libia, relatează Le Parisien în ediţia online. Ţările europene discută despre posibilele sancţiuni contra regimului libian, din cauza violenţelor şi represiunii manifestaţiilor civililor, dar încă nu au reuşit să se pună de acord, din cauza opoziţiei Italiei şi Maltei.

La rândul ei, Rusia este îngrijorată. Potrivit preşedintelui rus, Dimitri Medvedev, tulburările care afectează mai multe ţări arabe în acest moment riscă să se soldeze cu venirea la putere a unor “fanatici” şi cu provocarea dezintegrării anumitor state, în mai multe bucăţele, relatează acelaşi Le Parisien.

Pe de altă parte, France Presse comentează că Occidentul dispune de o marjă de manevră limitată pentru a-l constrânge pe liderul libian să renunţe la putere şi să pună capăt violenţelor în această ţară, unde influenţa triburilor ar face o tranziţie la fel de nesigură.

“Guvernele străine au înghiţit iluzia reformei. Existau intenţii bune la început, dar s-a dovedit că totul era înşelător”, a declarat Molly Tarhuni, expert în Libia al grupului de reflecţie Chatham House. Occidentalii au operat în 2004 un viraj în privinţa instabilului lider libian, devenit frecventabil după ce a renunţat la armele de distrugere în masă. Aceştia erau atraşi de oferta petrolieră a Libiei şi de capacitatea acestui stat de a controla imigraţia şi terorismul. "Va fi dificil pentru comunitatea internaţională să constrângă regimul la reţinere în timpul represiunii. Tripoli practică o diplomaţie petrolieră redutabilă. Dacă un Guvern se implică în afacerile politice interne, el va fi exclus de piaţa petrolieră", dezvăluie Luis Martinez, de la Centrul de cercetare şi studii internaţionale (CERI), contactat de cotidianul Le Monde. Libia dispune de fapt de resurse petroliere considerabile, cu o producţie de 1,5 milioane de barili pe zi şi rezerve evaluate la 42 de miliarde de barili. Ţările europene sunt deosebit de dependente, deoarece 79 la sută din petrolul libian merge către Uniunea Europeană.

Barack Obama, foarte vehement în dosarul egiptean, a rămas tăcut cu privire la Libia, Administraţia americană afirmând luni că "analizează toate acţiunile adecvate". Relaţiile diplomatice dintre Libia şi Statele Unite, întrerupte în 1981, au fost restabilite în 2004.

Secretarul de Stat american Hillary Clinton a cerut luni din nou regimului de la Tripoli i să pună capăt inacceptabilei vărsări de sânge. Şefa diplomaţiei americane a adăugat că întreaga lume este alarmată de violenţele din Libia.

Dar colonelul Khaddhafi dispune şi de alte arme decât petrolul, aşa cum a afirmat luni preşedintele Biroului francez pentru imigraţie şi integrare, Dominique Paillé, pentru care imigraţia clandestină prin Libia către Uniunea Europeană este "evident o armă" pentru regimul politic de la Tripoli. Comisia Europeană a declarat că tratează cu seriozitate această ameninţare.

×