x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficialii europeni caută soluții pentru migrație: Suntem mai aproape ca niciodată de un acord

Oficialii europeni caută soluții pentru migrație: Suntem mai aproape ca niciodată de un acord

de Redacția Jurnalul    |    29 Sep 2023   •   08:40
Oficialii europeni caută soluții pentru migrație: Suntem mai aproape ca niciodată de un acord
Sursa foto: Hepta

Cel mai înalt oficial al Uniunii Europene în domeniul migrației a declarat că blocul comunitar este pe cale să ajungă în curând la un acord asupra modului în care să gestioneze migrația, după ce discuțiile miniștrilor nu au dus la un acord final joi, transmite Reuters.

„Sunt sigură că în câteva zile vom avea o decizie formală privind abordarea generală pentru mecanismul de criză”, a declarat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, refuzând să ofere detalii.

Ea a estimat la 250 000 numărul de migranți din acest an, în principal fiind vorba de cei care au fugit de războaie și sărăcie în Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud și au ajuns în UE prin Marea Mediterană.

„Suntem mai aproape ca niciodată”, a declarat comisarul european Margaritis Schinas în cadrul discuțiilor privind acordul, care ar trebui să fie finalizat săptămâna viitoare. Schinas a declarat că un acord ar „priva în sfârșit demagogii și populiștii din Europa” de argumentul lor „că nu suntem capabili să ne rezolvăm problema migrației”.

Toți ochii erau ațintiți asupra faptului dacă ministrul german de interne, Nancy Faeser, a susținut așa-numitul „mecanism de criză” pentru distribuirea persoanelor pentru a evita copleșirea Italiei și a altor țări de intrare, după ce Berlinul a respins o propunere similară vara trecută.

Un diplomat a declarat pentru Reuters că Berlinul a fost de acord cu o schemă actualizată în timpul discuțiilor celor 27 de miniștri din blocul comunitar, care au avut loc joi la Bruxelles.

Dar nu a existat un acord, surse diplomatice arătând spre Italia pentru întârziere. Întrebat despre acest subiect în timpul unei vizite la Berlin, ministrul italian de externe Antonio Tajani a declarat că Roma a cerut mai mult timp pentru a examina ultima propunere.

Cele 27 de guverne ale blocului comunitar doresc să aibă un sistem de migrație funcțional înainte de alegerile parlamentare pan-europene din 2024.

Miercuri, Germania a anunțat noi controale la frontieră în ceea ce în mod normal este zona de liberă circulație a Europei, afirmând că acest lucru este necesar pentru a contracara traficul de persoane. Controalele la granița cu Polonia și Republica Cehă au venit după ce Germania a înregistrat o creștere de aproape 80% a cererilor de azil în acest an.

„În mod evident, nimeni nu este mulțumit de noi controale la frontierele interne”, a declarat un diplomat de rang înalt din UE, adăugând că un acord privind „mecanismul de criză” ar consolida sistemul de migrație al UE și ar reduce necesitatea unor astfel de măsuri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: migratie uniunea europeana acord