x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EXCLUSIV – Ullman: Am jucat golf cu Kennedy!

EXCLUSIV – Ullman: Am jucat golf cu Kennedy!

22 Noi 2013   •   15:25
EXCLUSIV – Ullman: Am jucat golf cu Kennedy!

„Adolescent fiind, o dată m-am trezit pe un teren de golf cu senatorul (la acel moment) Kennedy. Am jucat împreună, probabil, cinci sau șase găuri înainte ca el să dispară rapid la Hammersmith Farm, casa părinţilor lui Jackie din Newport, Rhode Island. În timp ce amintirile se estompează, am rămas impresionat de harul şi comportamentul relaxat al lui Kennedy.” povestește Harlan Ullman, special advisor al Consiliului Atlantic pentru revista Q Magazine. Un remember al zilei de 22 noiembrie 1963, într-un portret al omului şi al președintelui John F. Kennedy. 

Americanii de o anumită vârstă îşi vor aminti clar unde au fost în după-amiaza zilei de 22 noiembrie 1963. A fost ziua în care președintele John Fitzgerald Kennedy a fost împușcat la Dallas, Texas. Controversele și întrebările referitoare la acest președinte și la uciderea sa vor mai agita multe decenii şi de acum încolo. Iar inițialele sale, JKF, sunt ireversibil țesute în istoria americană.

Omul, nu Președintele

Despre Kennedy există puține detalii care nu au fost relatat pe larg, fie despre primii săi ani, fie despre cele douăzeci și una de luni cât a fost în funcţie. A fost cel mai tânăr preşedinte ales al Americii (și singurul catolic), la 43 de ani. Teddy Roosevelt a fost cel mai tânăr, dar el a fost numit preşedinte când predecesorul său, William McKinley, a fost împușcat mortal în 1901.

Căsătoria sa cu fermecătoarea Jacqueline Bouvier a uimit publicul din toată lumea. Numai Kennedy putea să glumească, părând serios, spunând că „el este tipul care a însoțit-o pe Jackie în vizita prezidențială la Paris” în 1961. Ca preşedinte, a avut parte de un fiasco în cazul Invaziei din Golful Porcilor, încercând să răstoarne regimul comunist cubanez, în aprilie 1961, dar modul în care a gestionat criza rachetelor cubaneze din octombrie 1963, a fost privită ca un caz dintr-un manual de preşedinte ideal. Dar adevărata poveste este despre Kennedy omul, nu președintele.

John Kennedy purta în jurul lui, ca pe o pelerină, o aură tangibilă de har, leadership și carismă, unică nu numai în rândul politicienilor, dar şi în cel al celebrităților și starurilor de cinema. Poate doar Thomas Jefferson rivalizează cu Kennedy ca şi intelect, multitudinea de subiecte de interes pe care le puteau aborda sau atracție personală. Urban, fermecător, sofisticat, articulat și frumos, Kennedy era profund viciat. Multe dintre aceste defecte au venit de la natura foarte competitivă și disfuncțională a familiei sale și de la tatăl său dominant – Joseph P. Kennedy Sr., un om de afaceri și politician de succes, dar nemilos.

Fratele mai mare al lui John, Joe Junior, a fost, aparent, moștenitorul familiei și crescut ca atare de către tatăl lui Kennedy, care l-a pus pe viitorul președinte pe planul al doilea. Acest statut nu doar că genera, din partea lui, o lipsă de respect, ci a determinat, la Kennedy, un comportament de multe ori rebel și nesăbuit (și, mai târziu, fermecător), deoarece, ca al doilea fiu, el nu a fost responsabil pentru nimeni. Și a sta în umbra lui Joe Junior nu a fost ușor.

Fiul cel mare al familiei Kennedy a excelat în sport, mediul academic și în viață. Întâi la Choate, apoi la Harvard, devenind clar că Joe se îndrepta către măreție. John era mereu în umbra fratelui său. A fost afectat, încă din tinereţe, de o serie de boli, culminând, după Al Doilea Război Mondial, cu contractarea bolii Addison, care, în cele din urmă, i-a periclitat sănătatea și statutul de președinte, atât din cauza tratamentului, cât şi a dependenţei de medicamente care-i calmau durerile pricinuite de multitudinea de afecţiuni.

Cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, atât Joe, cât și John s-au alăturat Marinei, ambii fiind absolvenţi de Harvard. Joe a devenit pilot. John a fost repartizat la Washington și, cu ajutorul influenței tatălui său, a ajuns la Biroul Secretarului Marinei. După ce Japonia a atacat Pearl Harbor, Kennedy a trăit o poveste romanțată cu jurnalista daneză Inga Arvad, care era urmărită de către FBI ca un posibil colaborator nazist – acesta fiind primul din multele scandaluri publice şi infidelități de care şi-a legat numele.

Citeste materialul intreg pe qmagazine



×
Subiecte în articol: john f. kennedy Kennedy