x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fiat 500 devine automobil electric

Fiat 500 devine automobil electric

de Mihaela Matachita    |    22 Mar 2010   •   00:00

Chrysler va produce automobilul Fiat 500 electric pentru piaţa Statelor Unite, acesta urmând a fi lansat până în 2012, potrivit cotidianului italian Corriere della Sera.

Anunţul a fost făcut printr-o notă a grupului american, în care se sublinia că "Fiat 500EV are emisiuni zero" fapt ce demonstrează "beneficiile imediate ale alianţei dintre Chrysler şi Fiat", precum şi "viteza cu care cele două societăţi pot colabora împreună la programe avansate".  

Fiat 500EV este "prietenoasă cu mediul" şi oferă consumatorilor posibilitatea de "a nu mai depinde de preţul carburanţilor". Maşinuţa a fost expusă la Salonul Auto de la Detroit. Potrivit notei semnate de Scott Kunselman, vicepreşedintele senior pentru engineering de la Chrylser, "Fiat 500 este mică, are o platformă uşoară şi perfectă pentru integrarea în tehnologia electrică".

×
Subiecte în articol: externe