x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ford închide mai multe fabrici din cauza deficitului global de semiconductori

Ford închide mai multe fabrici din cauza deficitului global de semiconductori

15 Apr 2021   •   10:16
Ford închide mai multe fabrici din cauza deficitului global de semiconductori

Ford Motor închide alte fabrici din cauza deficitului global de semiconductori. Este vorba despre trei unități din SUA și una din Turcia, informează Reuters. 

În luna martie, societatea estima la circa 2,5 miliarde de dolari costurile provocate de deficitul global de semiconductori.

Totodată, au fost reduse producțiile la fabricile din Chicago, Flat Rock, Michigan şi Kansas City şi a implementat un program redus de muncă la uzina din Ohio.

În data de 28 aprlie vor fi actualizate datele care arată impactul financiar al deficitului de cipuri pentru industria auto.

Oficialii din industria auto avertizează că în trimestrul doi din acest an vor fi şi mai multe fabrici afectate de lipsa cipurilor. Acest deficit afectează producătorii auto din întreaga lume. Constructorii au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. Dar cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice din cauza muncii la distanță. Acest fapt a dus la creșterea cererii de laptopuri şi console de jocuri video, astfel că societățile auto trebuie să concureze pentru cipuri cu electronice.

Ford este al doilea mare producător auto din SUA, după General Motors.

 

×
Subiecte în articol: ford