x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FORUM: RUDE CU DESTINE DIFERITE

FORUM: RUDE CU DESTINE DIFERITE

28 Oct 2004   •   00:00

Unul dintre cititorii Jurnalului National impartaseste pe forumul ziarului doua experiente de viata ale unor romani plecati "afara".



"S-a pus problema celor care nu au reusit dincolo si totusi braveaza in fata celor din tara, exagerandu-si statutul social si profesional. Este relativa si expresia a "reusi". Cumnatul unui muncitor de al meu, merceolog in tara, a plecat in Germania de peste 10 ani. Interesant este ca dincolo nu a reusit sa depaseasca faza de "femeie" de serviciu, adica face curat in birourile si anexele a doua firme. si culmea, el este multumit de felul in care traieste. Acum nu-mi dau seama daca e multumit de statutul lui social sau numai de standardul de viata pe care i-l asigura veniturile realizate, insa nici prin cap nu-i trece sa vina inapoi si nici nu se omoara sa faca ceva acolo, astfel incat sa depaseasca nivelul la care se afla. Poate il condamnam ca nu are pretentii de la sine sau ca e un om "mic", insa in tara nu avea nici pe departe atat cat are acolo. Ma tem ca nu pot sa-l judec. In schimb, cumnatul sau este sudor la mine. A lucrat 10 ani pe afara, a strans o suma de bani, nu stiu cat. Oricum, suma stransa ii asigura o liniste si o siguranta care-l multumeste, si acum se tanguie in tara pe un salariu de nici 150 de euro de 10 ori mai putin decat afara. Insa e linistit ca are un substrat material consistent fata de ceilalti. Nu investeste in nimic pentru ca ii e frica sa nu piarda banii.Nu cred ca sunt exemple unice. Din pacate, majoritatea celor care se intorc cu o anumita suma de bani, subjugati de vocatia de constructor a poporului roman, isi trag o casa cat mai mare, o masina buna, ceva mobilier, niste electronice, ba chiar si lift in casa si sunt multumiti ca au realizat ceva in viata. Apoi cauta un loc de munca pentru vechime in cartea de munca si au terminat-o cu viata." - @alex

×
Subiecte în articol: diaspora