x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fost prizonier al Talibanilor, arestat pentru hărţuire sexuală

Fost prizonier al Talibanilor, arestat pentru hărţuire sexuală

03 Ian 2018   •   12:57
Fost prizonier al Talibanilor, arestat pentru hărţuire sexuală

Joshua Boyle, canadianul ţinut ostatic de către militanţii talibani pentru aproape cinci ani, a fost arestat în Ottawa, în urma unui număr de 15 acuzaţii, inclusiv acuzaţii de hărţuire sexuală şi ameninţări cu moartea, scrie The Guardian.

Boyle a fost salvat la sfârşitul anului 2017, în Pakistan, împreună cu soţia sa, Caitlan Coleman, şi cei trei copii ai lor, toi născuţi în capitivitate. Cuplul a fost răpit în timp ce călătorea printr-o regiune muntoasă din Afghanistan. Coleman era însărcinată în peste şase luni, la acel moment.

La scurt timp după ce a ajuns în Canada, Boyle, 34, a spus reporterilor că soţia sa a fost violată, iar unul dintre copiii lui a fost omorât. Acuzaţiile au fost negate, ulterior, de către Talibani.

Poliţia din Ottawa au înaintat 15 acuzaţii împotriva lui Boyle. Incidentele pentru care acesta este acuzat au avut loc în ultimele luni, de când familia s-a reîntors în Canada.

După o înfăţişare în faţa Tribunalului în ziua de Anul Nou, Boyle a rămas în custodia poliţiei.

“Domnul Boyle pledează nevinovat. Acesta nu a mai avut probleme cu legea înainte”, a spus avocatul lui Boyle, Eric Granger. “Nu au fost oferite încă dovezi, ceea ce este şi normal în această fază incipientă. Aşteptăm dovezilei şi îl vom apăra împotriva acetora acuzaţii”.

×