In vreme ce Segolene Royal si Nicolas Sarkozy viseaza la presedintia Frantei si se lauda ca nu vor avea concurenta la alegerile din 2007, sotia presedintelui in exercitiu ii avertizeaza ca "viata e plina de surprize".
In Franta, nimeni nu stie daca presedintele Jacques Chirac cocheteaza cu ideea de a candida pentru un nou mandat la alegerile din 2007. Suspansul este intretinut chiar de sotia lui, Bernadette, care i-a avertizat pe actualii candidati la functia suprema in stat ca Chirac nu si-a spus inca ultimul cuvant. "Nu ne aflam inca in era «post Chirac», asa cum multi cred. Pot aparea surprize", a spus prima doamna a Frantei intr-un interviu acordat saptamanalului Le Nouvel Observateur. Bernadette Chirac a remarcat diplomatic ca actualul context international, extrem de complex, ar putea da peste cap calculele multora. Fara sa faca trimitere directa la posibilitatea ca sotul ei sa isi asume un al treilea mandat. "Vom vedea, lucrurile se vor clarifica in prima parte a anului 2007", s-a eschivat ea. CHINUIT. Comentatorii citati de AFP isi mentin parerea ca o noua candidatura a lui Jacques Chirac este mai mult decat exclusa. Ei spun insa ca seful statului are interesul de a mentine cat de cat suspansul pentru a-si conserva autoritatea pe ultima suta de metri a mandatului sau. Asta mai ales in conditiile in care ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy, nu pierde nici o sansa sa isi reafirme dorinta de a-l inlocui.Citește pe Antena3.ro