''Trebuie să consolidăm o industrie de apărare şi o bază tehnologică europeană mult mai puternică şi mai exigentă, altfel vom construi dependenţele de mâine. Să construim această bază de suveranitate, de independenţă europeană, de independenţă franceză dacă se poate, cu parteneriate pe care le doresc în întreaga lume, şi văd mulţi non-europeni aici. Sar îmi place să construiesc parteneriatele pe care le aleg, îmi plac mai puţin dependenţele pe care le-am pregătit masiv şi metodic uneori'', a spus acesta în deschiderea expoziției internaționale de apărare Eirosatory din apropierea Parisului.
El a mai precizat faptul că ''a cerut ministrului forţelor armate şi şefului Statului Major al forţelor armate să reevalueze legea de programare militară în următoarele săptămâni, în funcţie de contextul geopolitic'' întrucât Franța "a intrat într-o economie de război, în care cred că ne vom organiza permanent" şi "în care nu mai putem trăi cu gramatica de acum un an".
Afirmațiile sale sunt în acord cu tendințele generale din statele UE care vor să aloce mai mulți bani din PIB pentru înarmare, în contextul invaziei ruse în Ucraina.
Autoritățile franceze vor ca bugetul pentru apărare să ajungă la 40,9 miliarde de euro în 2022 și la 50 de miliarde de euro în 2025.