În „grădina” colonelului Gaddafi, nebunia pare să nu aibă margini. Într-un interviu difuzat ieri-dimineaţă de canalul de ştiri LCI din Franţa, liderul de la Tripoli ameninţă comunitatea internaţională că „se va alia” cu Ossama bin Laden, şeful reţelei Al-Qaida, pentru a lansa eventuale represalii împotriva ţărilor care „complotează” la adresa Libiei. Până de curând, Gaddafi a susţinut că ţara şi regimul său reprezintă ultima redută în faţa „inamicului comun” Bin Laden. Acum, el pare că vrea să întoarcă spatele Occidentului şi faţa terorismului, promiţând lumii întregi că se va gândi serios să adopte o poziţie conciliantă faţă de Bin Laden în cazul în care unele ţări vor continua să facă presiuni asupra lui să renunţe la putere. Nu aceeaşi părere o împărtăşeşte Seif al-Islam, unul dintre fiii lui Gaddafi. Într-un interviu acordat ziarului bulgar Trud, Al-Islam cere „lumii întregi să susţină Libia împotriva teroriştilor” înarmaţi până în dinţi, care „ucid persoane nevinovate”.
În aşteptarea momentului în care Gaddafi va efectua o serie de vizite în Europa, după cum a promis în mai multe rânduri până acum, surse militare malteze au anunţat ieri că două aeronave libiene au aterizat în regim de tranzit la Roma şi Milano, având la bord o numeroasă delegaţie libiană care urmează să participe la reuniunile UE şi NATO de la Bruxelles. Un al treilea avion libian a survolat ieri spaţiul aerian al Greciei, venind din Libia şi îndreptându-se spre Egipt, potrivit Ministerului Apărării de la Atena. „Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce ar trebui să facem dacă el (liderul libian) îşi va brutaliza şi mai mult poporul. Nu cred că ar trebui să stăm deoparte şi să lăsăm să se întâmple acest lucru”, a declarat premierul britanic, David Cameron, la BBC1.
Ministrul de Interne al Italiei, Roberto Maroni, a avertizat că o implicare armată în Libia va fi sinonimă cu „al treilea război mondial”, pe care ţara sa nu îl va sprijini. Pe de altă parte, China şi Rusia se opun oricărei interferenţe în afacerile interne ale Libiei, în timp ce SUA încă evaluează posibilitatea unei intervenţii militare în ţara condusă de Muammar Gaddafi.
Viaţa lui Gaddafi Jr în Italia: băi în lapte şi orgii
Îşi bătea angajaţii, dar îşi iubea la nebunie câinele, zbura cu avionul privat la Paris pentru petreceri de o noapte şi organiza orgii care l-ar fi făcut invidios şi pe premierul Silvio Berlusconi. „Eroul” este Al-Saadi Gaddafi (37 de ani), unul dintre fiii preşedintelui libian, care a fost jucător mai mult cu numele la cluburile italiene de fotbal Perugia, Udinese şi Sampdoria. Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, portarul hotelului de lux în care a locuit fiul dictatorului libian a relatat despre apucăturile acestuia. Marea iubire a lui Al-Saadi Gaddafi era dobermanul Dina, care avea propria cameră şi era servită ca o regină. „Dina dormea în pat, iar instructorul ei, pe podea, pe un covor”, a declarat Ivano Molinaro (62 de ani), fost portar de hotel, acum pensionar. Despre soţia fotbalistului din familia Gaddafi, portarul spune că era foarte frumoasă şi că se scălda în lapte.
Şi îi trebuia atât de mult lapte, încât consuma toate rezervele hotelului, de nu mai rămânea nici pentru pus în cappuccino. Al-Saadi avea o echipă de circa 15 persoane cu el: şoferi, gărzi de corp, secretari personali. Obişnuia să bea vin Sassicaia, şampanie Cristal şi Krug. „Într-o dimineaţă a cerut trei kilograme de caviar. Comanda trebuia livrată până după-amiază. La Udine nu erau şi nu sunt cantităţi mari de caviar. Dar până la urmă au reuşit să strângă un kilogram şi jumătate”, a spus fostul portar. Molinaro a mai relatat că fiul dictatorului libian avea faimă de om violent. Într-o seară l-a văzut lovindu-l cu pumnii pe unul dintre servitori, iar altă dată a putut observa pedeapsa primită de unul dintre şoferi, care lovise o maşină.
Saadi avea un avion al său, pregătit să decoleze în orice moment. Cel mai des îl utiliza pentru a merge la petreceri de noapte la Paris. Cât despre femeile din viaţa lui Gaddafi Junior... „Noi, la Udine, am descoperit bunga-bunga încă de acum cinci ani”, a spus portarul. Cu termenul de bunga-bunga, presa a botezat petrecerile cu femei ale premierului Berlusconi. Una dintre participantele la petreceri a spus că denumirea a fost preluată de la Muammar Gaddafi.
• Carmen Pleşa