x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Generali arestați pentru neglijență în apărarea Ucrainei

Generali arestați pentru neglijență în apărarea Ucrainei

de Redacția Jurnalul    |    21 Ian 2025   •   09:00
Generali arestați pentru neglijență în apărarea Ucrainei

Doi generali și un colonel din armata ucraineană au fost arestați pentru că nu au fost în stare să apere regiunea Harkov - acolo unde rușii au lansat un atac prin surprindere peste frontieră, în mai anul trecut. 

„Atitudinea lor neglijentă” a permis Rusiei să pătrundă până la 10 kilometri în adâncul Ucrainei, care a pierdut controlul asupra unei părţi din frontiera sa, se arată într-un comunicat emis ieri de Biroul de Anchetă al Statului ucrainean (DBR).

Ofițerii sunt acuzaţi în special că au coordonat prost apărarea acestui sector, că nu au organizat susţinerea artileriei şi aviaţiei şi nu au pregătit fortificaţiile.

„Acţiunile comandanţilor au dus la pierderi de personal şi de arme şi au făcut să eşueze apărarea frontierei de stat în zona lor de responsabilitate”, precizează DBR.

Armata ucraineană a reușit să oprească invazia în această zonă, însă nu a putut să recupereze teritoriul ocupat de Rusia. Atacurile inamice au distrus mai multe localităţi şi au dus la exodul a zeci de mii de civili.

Printre militarii trimişi după gratii se numără şi un fost comandant al grupului tactic de la Harkov, fostul comandant al celei de-a 125-a brigăzi de apărare teritorială şi fostul comandant al unui batalion.

Fostul comandant de batalion este suspectat separat că a dezertat de pe câmpul de luptă, a adăugat DBR.

Ofițerii arestați riscă zece ani de închisoare

×
Subiecte în articol: generali arestaţi neglijenta apărare ucraina