Comandantul forţelor NATO în Europa, Philip Breedlove, i-a avertizat marţi pe congresmanii americani că Rusia l-ar ajuta pe preşedintele sirian Bashar al-Assad să transforme criza migranţilor într-o armă împotriva Vestului, relatează Daily Mail. „Împreună, Rusia şi regimul lui Assad încearcă să transforme criza migranţilor într-o armă pentru a răsturna structurile europene şi a distruge hotărârea europenilor. Atât forţele lui Bashar al-Assad, cât şi cele ruse au folosit arme lipsite de precizie pentru a cauza victime şi refugiaţi de război, care au devenit curând problema altora”, a precizat generalul Philip Breedlove, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa.
Breedlove a susţinut că fluxul masiv de migranţi sirieni a avut drept efect destabilizarea statelor europene care au fost nevoite să-i primească pe refugiaţi, ceea ce a fost în avantajul Kremlinului.
Comandantul Forţelor NATO în Europa a acuzat, de asemenea, Rusia că reprezintă o ameninţare din ce în ce mai mare pentru Statele Unite.
„Rusia a ales să ne fie adversară şi reprezintă o ameninţare existenţială de lungă durată pentru Statele Unite şi pentru aliaţii şi partenerii noştri europeni. Rusia este dornică să exercite o influenţă puternică asupra vecinilor săi din zona tampon, aşa că a folosit în mod repetat forţa militară pentru a încălca suveranitatea şi integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Georgia şi Moldova”, a declarat Breedlove.
Generalul NATO a atras atenţia şi asupra activităţii militanţilor pro-ruşi din estul Ucrainei, după ce ambasadorul american la Kiev a reclamat în ultima săptămână 450 de atacuri pe linia frontului. Bredlove a avertizat că Kremlinul va ţine în continuare sub presiune Kievul.