x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe George W. Bush a fost uns presedinte

George W. Bush a fost uns presedinte

20 Ian 2005   •   00:00

EXTERNE
CEREMONIE - Presedintele Americii a promis sa puna capat tiraniei in lume E oficial. George W. Bush a redevenit presedintele Statelor Unite ale Americii, intr-o ceremonie care s-a desfasurat ieri, la Washington.
ANA ILIE

TRADITIE. Bush si-a depus juramantul pe Biblia tinuta de sotia sa, Laura, Biblie pe care a jurat si Abraham Lincoln
Mult-asteptata ceremonie de investitura a presedintelui Geroge W. Bush a decurs fara incidente, ieri, in fata Capitoliului. Bush si-a rostit juramantul de investitura in cel de-al doilea mandat in prezenta sotiei sale, Laura, a celor doua fiice, Jenna si Barbara, si a unui mare numar de simpatizanti.

CU MANA PE BIBLIE. "Jur solemn sa-mi indeplinesc cu credinta functia de presedinte al Statelor Unite si sa pastrez, sa protejez si sa apar cat pot de bine Constitutia Statelor Unite", a rostit presedintele republican, in varsta de 58 de ani, in fata presedintelui Curtii Supreme, William Rehnquist. Bush a jurat cu mana pe Biblia tinuta de sotia sa, Biblie pe care a jurat si un alt presedinte important al Americii, Abraham Lincoln.

Cu cateva minute inainte, vicepresedintele Dick Cheney depusese juramantul in cadrul ceremoniei la care a asistat intreaga lume politica de la Washington.

PERSONALITATI. La ceremonia care s-a desfasurat in aer liber, intr-un decor hibernal, au mai participat fostul presedinte democrat Bill Clinton si sotia sa, Hillary, secretarul de stat in exercitiu, Colin Powell, precum si succesorul sau, Condoleezza Rice, guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, adversarul democrat al lui Bush la alegerile din noiembrie, John Kerry, dar si parintii presedintelui, George si Barbara Bush.

Presedintele a promis ca va pune capat tiraniei in lume, si a subliniat ca supravietuirea libertatii in SUA depinde de consolidarea acesteia in celelalte tari, o referire clara la operatiunile desfasurate de America in Irak si Afganistan. "Atata timp cat regiuni intregi ale lumii vor fi dominate de resentimente si tiranie, supuse ideologiilor care promoveaza ura si crimele, violentele vor escalada, devenind puterea distructiva care va trece cele mai bine aparate frontiere, transformandu-se intr-o amenintare mortala", a tinut sa precizeze Bush.

CONDI, AMANATA
Confirmarea Condoleezzei Rice in functia de ministru de Externe al SUA este certa, dar se loveste de o intarziere neprevazuta. Dupa ce Rice a trecut cu bine de cele doua zile de audieri in fata Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, votul in plenul Senatului, care urma sa aiba loc ieri, a fost amanat. Decizia a fost rezultatul unei cereri formulate de Opozitia democrata, care a solicitat o prelungire a dezbaterilor. Prin urmare, la inceputul saptamanii viitoare, cel mai probabil marti, senatorii vor lua parte la o sedinta privind-o pe viitoarea detinatoare a postului de secretar de stat. Potrivit calendarului stabilit de Senat, votul in plen va avea loc miercuri, cand confirmarea Condoleezzei in functia de secretar de stat va fi consfintita. (Irina Cristea)

×
Subiecte în articol: externe bush