x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: Coaliţia de guvernământ a semnat acordul politic oficial

Germania: Coaliţia de guvernământ a semnat acordul politic oficial

12 Mar 2018   •   21:05
Germania: Coaliţia de guvernământ a semnat acordul politic oficial

Partidele din coaliţia de guvernământ din Germania au semnat luni acordul care deschide calea formării unui nou guvern condus de cancelarul Angela Merkel, punând astfel capăt unui blocaj politic care a durat şase luni, informează DPA.

 

Documentul de 177 de pagini a fost semnat de Merkel din partea Uniunii Creştin Democrate (CDU), de Horst Seehofer din partea formaţiunii bavareze de dreapta Uniunea Social Democrată (CSU) şi de liderul în exerciţiu al Partidului Social Democrat (SPD), Olaf Scholz. Acesta urmează să preia portofoliul finanţelor şi postul de vicecancelar.

Aşa-numita "mare coaliţie" este aceeaşi dinainte de alegeri şi guvernează din 2013. Atât CDU, cât şi SPD au suferit pierderi istorice la alegerile din septembrie anul trecut, reaminteşte DPA. Ulterior, SPD şi-a anunţat intenţia de a trece în opoziţie, dar negocierile CDU/CSU cu alte formaţiuni politice au eşuat, ceea ce a lăsat doar alternativa între refacerea marii coaliţii şi organizarea de alegeri anticipate.

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat: "Mă bucur că se încheie perioada de insecuritate şi nesiguranţă. Nerăbdarea era în creştere în ultimele săptămâni, în timpul negocierilor şi al votului" (în cadrul SPD, pentru aprobarea acordului - n. red.).

Parlamentul Germaniei urmează să voteze miercuri un nou mandat de cancelar pentru Angela Merkel, iar noul guvern va depune jurământul în aceeaşi zi.

×