x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe GEST IMPRESIONANT al SĂTENILOR UCRAINENI din zona în care s-a prăbuşit MH17

GEST IMPRESIONANT al SĂTENILOR UCRAINENI din zona în care s-a prăbuşit MH17

23 Iul 2014   •   16:51
GEST IMPRESIONANT al SĂTENILOR UCRAINENI din zona în care s-a prăbuşit MH17
Sursa foto: bbc.com

Sătenii ucraineni care locuiesc în zona în care s-a prăbuşit avionul de pasageri al cursei MH17 s-au adunat pentru a-i plânge pe cei dispăruţi în tragedie.

Îmi pare rău pentru toţi”, a spus o bătrână corespondentului BBC. “Mi-e milă de voi, mi-e milă de noi. D-aia plâng. De ce să omori oameni nevinovaţi? Întotdeauna oamenii nevinovaţi sunt cei omorâţi”, a spus, printre lacrimi, bătrâna.

Cu preoţii în frunte, sătenii s-au adunat în marginea câmpurilor pe care s-au risipit resturile avionului, la o slujbă de pomenire.

Vrem să spunem întregii lumi că nu suntem terorişti. Ca tuturor, ne pare rău pentru ce s-a întâmplat aici”, a declarat BBC unul dintre preoţi.

Localnicii sunt traumatizaţi. “A fost cumplit să vezi bucăţi din avion cazându-ţi în cap dar, mai ales, a fost îngrozitor când corpurile au căzut peste oameni”, a spus preotul.

De ce (să moară n.n.) copii? Ne rugăm în fiecare zi pentru ei”, a spus o localnică, cu propriul copil în braţe.

Vă e frică de consecinţe? - a întrebat-o corespondentul BBC. “Sigur că mi-e frică. Nu ştiu ce o să fie, dar ce se întâmplă la Doneţk este înspăimântător”, a răspuns localnica.

Un avion de pasageri Boeing-777 al Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie pe teritoriul Ucrainei, la 60 de kilometri de graniţa cu Rusia -doborât, se pare, de o rachetă sol-aer trasă de rebelii separatişti din estul Ucrainei. Toate cele 298 de persoane aflate la bord, între care 80 de copii, şi-au pierdut viaţa.

×