x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Giorgia Meloni îi transmite lui Zelenski că poate conta pe ea

Giorgia Meloni îi transmite lui Zelenski că poate conta pe ea

28 Sep 2022   •   11:00
Giorgia Meloni îi transmite lui Zelenski că poate conta pe ea
Sursa foto: Hepta

Liderul naționalist Giorgia Meloni, care va deveni următorul prim-ministru al Italiei, a promis sprijin total pentru Kiev după ce a primit felicitări din partea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru victoria sa în alegeri, relatează Reuters.

Într-un tweet publicat marți noaptea, la o zi după ce Meloni și aliații săi de dreapta au obținut o majoritate parlamentară, Zelenski a declarat că așteaptă cu nerăbdare „o cooperare fructuoasă cu noul guvern”.

Meloni a răspuns rapid. „Dragă (Zelenski - n.r.), știi că poți conta pe sprijinul nostru loial pentru cauza libertății poporului ucrainean. Rămâi puternic și păstrează-ți credința neclintită!”, a scris Meloni, în limba engleză, pe Twitter.

Meloni a fost unul dintre puținii lideri politici italieni care a susținut cu toată tăria decizia premierului demisionar Mario Draghi de a trimite arme în Ucraina, deși ea se afla în opoziție față de guvernul său.

În schimb, cei doi aliați politici ai lui Meloni, Liga și Forza Italia, care au făcut parte din coaliția lui Draghi, au avut păreri împărțite, reflectând legăturile lor istorice apropiate cu președintele rus Vladimir Putin.

Subliniind profunzimea acestor legături, liderul Forza Italia, Silvio Berlusconi, a declarat săptămâna trecută că Putin a fost „împins” să invadeze Ucraina și că a dorit să pună „oameni decenți” la conducerea Kievului.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: giorgia meloni