x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grevă generală în Grecia!

Grevă generală în Grecia!

30 Mai 2018   •   06:52
Grevă generală în Grecia!

O grevă generală însoţită de manifestaţii de protest faţă de continuarea austerităţii în Grecia va perturba miercuri transporturile, în special traficul aerian, într-un moment în care ţara se pregăteşte să pună capăt la opt ani de criză economică şi socială.

 

Sub sloganul "Ajunge, stop sacrificiilor muncitorilor", sindicatele, precum confederaţia sindicatelor din sectorul privat, GSEE, şi cea din sectorul public, Adedy, intenţionează să protesteze în special faţă de punerea în practică a noilor tăieri de salarii şi a unor noi majorări de impozite prevăzute pentru 2019 şi 2020.

Greva va paraliza aproape în totalitate debutul sezonului turistic şi traficul maritim. De asemenea, vor fi anulate şi reprogramate numeroase zboruri, ca urmare a încetării lucrului controlorilor de trafic aerian între orele 07:00 şi 10:00 GMT. Traficul feroviar între centrul capitalei Atena şi aeroport şi circulaţia mijloacelor de transport urban la începutul şi sfârşitul zilei vor fi, de asemenea, oprite.

Sindicatele intenţionează să organizeze mai multe marşuri în cursul zilei atât la Atena cât şi în marile oraşe din Grecia. În plus, ca urmare a apelului la grevă lansat de sindicatele jurnaliştilor, populaţia va fi lipsită de buletinele radio sau televizate în timp ce site-urile de ştiri vor funcţiona la ralanti.

Mobilizarea intervine într-un moment în care Grecia ar urma să revină pe pieţele financiare internaţionale, la finalul celui de-al treilea plan de asistenţă convenit cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în schimbul unei cure de austeritate fără precedent în zona euro. AGERPRES

×