x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grevă de proporții la metroul din Seul. Peste 10.000 de oameni protestează

Grevă de proporții la metroul din Seul. Peste 10.000 de oameni protestează

de Redacția Jurnalul    |    09 Noi 2023   •   12:15
Grevă de proporții la metroul din Seul. Peste 10.000 de oameni protestează
Sursa foto: Hepta

Peste 10.000 de angajați ai metroului din Seul au intrat joi în grevă fiind nemulțumiți de intenția administrației de a face disponibilizări. Protestul va ține cel puțin două zile, potrivit Reuters.

Conducerea metroului vrea să reducă numărul locurilor de muncă din cauza pierderilor pe care le are compania. Planul operatorului este de a reduce forța de muncă cu aproximativ 13%, adică peste 2.200 de persoane, până în 2026.

Greva inițiată de sindicaliști a fost declanșată la câteva ore după ce negocierile dintre administrație și cele două sindicate principale au eșuat. Joi dimineață nu a existat un impact major asupra transportului din Seul, dar autoritățile orașului au avertizat că vor exista întârzieri în cursul serii și au promis că vor înlocui trenurile cu autobuze.

Metroul din Seul acumulează datorii de ani de zile, parțial din cauza călătoriilor gratuite acordate persoanelor în vârstă. Luna trecută, administrația a majorat tarifele de metrou pentru prima dată din 2015, cu aproximativ 12%, dar nu a renunțat la facilitățile pentru vârstnicii din ce în ce mai numeroși.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: greva metrou seul