x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul sirian şi rebelii au ajuns la un acord privind încetarea focului. Ce rol au Rusia și Turcia

Guvernul sirian şi rebelii au ajuns la un acord privind încetarea focului. Ce rol au Rusia și Turcia

29 Dec 2016   •   15:20
Guvernul sirian şi rebelii au ajuns la un acord privind încetarea focului. Ce rol au Rusia și Turcia

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, joi, că guvernul de la Damasc şi rebelii au ajuns la un acord de încetare a focului în Siria, iar Rusia şi Turcia vor fi garanţii acestei înţelegeri, urmând să fie lansate negocieri internaţionale de pace la care vor participa de asemenea Turcia şi Iran, transmit Reuters, AFP şi DPA. 

"Un eveniment s-a petrecut în ultimele ore. Nu doar că l-am aşteptat de mult timp, dar am muncit mult pentru a ajunge aici", a declarat Putin la o întâlnire cu miniştrii apărării şi de externe, Serghei Şoigu şi Serghei Lavrov. "Au fost semnate trei documente: primul este între guvernul sirian şi opoziţia armată pentru încetarea focului pe întreg teritoriul sirian", a precizat liderul de la Kremlin. 

Acordul de încetare a focului va intra în vigoare la miezul nopţii de 29 spre 30 decembrie, potrivit armatei siriene, care a anunţat la rândul ei o "oprire totală a operaţiunilor militare". 

Al doilea acord priveşte instituirea unor măsuri de verificare a respectării armistiţiului, iar "al treilea document este o declaraţie de intenţie (a părţilor implicate în conflict) pentru lansarea negocierilor de pace", a mai indicat mai departe Putin. 

El a anunţat de asemenea o reducere a prezenţei militare ruse în Siria, subliniind însă că Rusia va continua "lupta împotriva terorismului internaţional" şi va "susţine guvernul legitim sirian" în această luptă. 

La rândul său, ministrul Şoigu a declarat că grupări în cadrul cărora luptă circa 62.000 de combatanţi rebeli şi care sunt 'principalele forţe ale opoziţiei armate' au semnat acordul de încetare a focului convenit cu regimul de la Damasc. 

Şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov, a anunţat că au fost iniţiate pregătirile pentru negocierile de pace în vederea soluţionării conflictului sirian, tratativele urmând să înceapă în curând la Astana, capitala Kazahstanului. 

'Începem să pregătim împreună cu turcii şi cu iranienii întâlnirea de la Astana', a precizat Lavrov, după ce guvernele de la Ankara şi Teheran s-au arătat dispuse să fie, împreună cu Rusia, garantele unui eventual acord de pace în Siria. 

După anunţul preşedintelui rus, guvernul turc a precizat că acordul de încetare a focului în Siria nu priveşte şi gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), prin urmare operaţiunile împotriva acesteia vor continua, scrie Agerpres.

×