x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hamas s-a ținut de cuvânt: doi ostatici israelieni au fost eliberați din Gaza

Hamas s-a ținut de cuvânt: doi ostatici israelieni au fost eliberați din Gaza

de Redacția Jurnalul    |    01 Feb 2025   •   09:42
Hamas s-a ținut de cuvânt: doi ostatici israelieni au fost eliberați din Gaza
Sursa foto: Hepta

Gruparea militantă palestiniană Hamas i-a predat, sâmbătă, pe ostaticii israelieni Yarden Bibas și Ofer Kalderon. Urmează ca americanul-israelian Keith Siegel să fie transferat ulterior, în ultima etapă armistițiului menit să pună capăt războiului de 15 luni din Gaza.

Armata israeliană a confirmat că i-a primit pe Kalderon, cu dublă cetățenie franco-israeliană, și pe Bibas, după ce cei doi au fost predați unui oficial al Crucii Roșii în orașul Khan Younis din sudul Gazei.

Siegel urmează să fie predat la portul maritim din orașul Gaza în cursul zilei de sâmbătă.

Se așteaptă ca Israelul să transfere, la rândul său, 182 de prizonieri și deținuți palestinieni, a declarat Hamas.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hamas ostatici israelieni gaza