x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au vorbit despre sănătatea mintală în prima lor vizită în Nigeria

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au vorbit despre sănătatea mintală în prima lor vizită în Nigeria

de Redacția Jurnalul    |    12 Mai 2024   •   20:00
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au vorbit despre sănătatea mintală în prima lor vizită în Nigeria

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au participat vineri la ediţia inaugurală a unui summit privind sănătatea mintală la o şcoală administrată de o organizaţie nonprofit locală asociată cu fundaţia lor din capitala Nigeriei, Abuja, în cadrul primei lor călătorii întreprinse în cea mai populată ţară africană, informează Reuters.

Cuplul a fost invitat în Nigeria de către şeful Statului Major al Apărării.

La Academia Lightway, administrată de un ONG susţinut de Fundaţia Archewell, Harry şi Meghan au fost primiţi cu ovaţii şi întâmpinaţi cu cântece şi dansuri tradiţionale.

Ei au vorbit despre sănătatea mintală, o chestiune marcată de un stigmat adânc înrădăcinat în Nigeria, o ţară cu opinii majoritar conservatoare.

"Prea mulţi oameni nu vor să vorbească despre asta pentru că este ceva invizibil. Este ceva în mintea noastră pe care nu-l putem vedea. Nu este ca un picior rupt, nu este ca o încheietură ruptă", a spus prinţul Harry.

"Fiecare persoană din această sală, cel mai tânăr, cel mai în vârstă, fiecare persoană are probleme de sănătate mintală. Aşadar, trebuie să ai grijă de tine însuţi pentru a putea avea grijă de alţi oameni", a mai spus prinţul Harry, adăugând că "nu este nicio ruşine" să recunoşti acest lucru.

La rândul ei, Meghan s-a declarat onorată de invitaţia primită pentru a vizita în premieră Nigeria şi i-a îndemnat pe elevi să nu sufere în tăcere.

"Asiguraţi-vă că aveţi grijă de voi înşivă şi asta începe cu sănătatea voastră mintală, vorbind cu adevărat despre toate lucrurile care vi se întâmplă", a adăugat ea.

Prinţul Harry şi Meghan au vizitat şi o clasă de grădiniţă, iar atunci când a fost prezentată unui elev de cinci ani, cel mai mare din clasă, Meghan a spus că acesta are aceeaşi vârstă cu fiul lor, Archie, care a împlinit cinci ani pe 6 mai. 

×