TRANSNISTRIA ● Preşedintele moldovean are un plan pe placul Moscovei
Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, s-a întîlnit ieri la Soci cu
liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev. După întrevedere, preşedintele
rus a declarat că diferendul transnistrean are toate şansele să se
consume în cel mai scurt timp.
TRANSNISTRIA ● Preşedintele moldovean are un plan pe placul Moscovei
Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, s-a întîlnit ieri la Soci cu liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev. După întrevedere, preşedintele rus a declarat că diferendul transnistrean are toate şansele să se consume în cel mai scurt timp.
Întrevederea Voronin-Medvedev de ieri a fost o surpriză pentru jurnaliştii din Republica Moldova, aceasta fiind anunţată cu aproximativ o oră înainte ca ea să aibă loc. Întîlnirea a fost precedată de alte două întrevederi importante avute săptămîna trecută de preşedintele Voronin. Este vorba de întîlnirea cu preşedintele Traian Băsescu de miercuri de la Chişinău şi cea de vineri, cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valerii Kuzmin. În ambele cazuri, Preşedinţia moldoveană a anunţat că s-a discutat despre situaţia din Osetia de Sud.
COINCIDENŢĂ. Presa rusă puncta ieri faptul că întrevederea Voronin-Medvedev avea loc chiar în ziua în care Duma de stat a Rusiei a votat pentru recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud şi atrăgea atenţia asupra faptului că Kremlinul şi sfidează făţiş pe şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, care nu fusese invitat nici la întîlnirea pe care Medvedev a avut-o luna aceasta cu liderii Abhaziei şi Oseţiei de Sud – Serghei Bagapş şi Eduard Kokoitî.
STATUT DE REPUBLICĂ. Pe de altă parte, analiştii politici moldoveni comentează prudent declaraţia optimistă a preşedintelui rus, potrivit căreia "există şanse bune de a rezolva problema transnistreană". Dar planul transnistrean, care place Moscovei, dezavantajează enorm Chişinăul. Conform documentului, Transnistria ar urma să aibă statut de republică cu Constituţie şi însemne statale proprii, locuri în Parlamentul şi Guvernul de la Chişinău, dar şi dreptul la autodeterminare, dacă Moldova s-ar uni cu România. Nu este clar dacă ultima variantă a planului prevede şi păstrarea trupelor ruseşti în regiunea transnistreană – element asupra căruia insistă Federaţia Rusă.
Lavrov: Moldova şi Transnistria sînt gata să revină la Planul Kozak
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat ieri că Republica Moldova şi Transnistria sînt gata să se întoarcă la “Planul Kozak” din 2003 şi să rezolve toate chestiunile problematice rămase în suspensie, a relatat Itar-Tass.“Lucrăm la asta împreună cu reprezentanţii Chişinăului şi ai Tiraspolului, cu observatorii, sperînd că va fi realizat un progres, într-un interval destul de scurt de timp”, a spus ministrul rus de Externe.
Dimitri Kozak, membru al staff-ului fostului lider rus Vladimir Putin, a propus, în noiembrie 2003, soluţionarea conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova. Planul “Principii de bază ale structurii de stat a statului unificat” este, de fapt, un proiect de constituţie pentru o federaţie. Transnistria şi Găgăuzia ar căpăta, prin acest plan, dreptul la referendum pentru a stabili dacă doresc sau nu să aparţină Republicii Moldova, dar şi drept de veto asupra chestiunilor de politică internă sau externă care “contravin intereselor lor”.
Citește pe Antena3.ro