x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ieşirea din criză se va lăsa cu scumpiri

Ieşirea din criză se va lăsa cu scumpiri

de Irina Cristea    |    26 Oct 2010   •   00:00
● Corespondenţă de la Bruxelles

Ieşirea din actuala criză economică va aduce noi probleme şi provocări, a avertizat comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice, Connie Hedegaard.

Daneza a declarat că în sectorul energetic va avea loc o creştere semnificativă a preţurilor la aproximativ cinci ani după ieşirea din recesiune. Potrivit lui Hedegaard, sunt vizate în primul rând petrolul, dar şi ceilalţi combustibili fosili - gazele naturale şi cărbunele. În aceste condiţii, sunt necesare de pe acum investiţiile în tehnologii cu ajutorul cărora să se eficientizeze consumul energetic.

Iar producătorii care vor reuşi acest lucru nu vor avea decât de câştigat. "Astăzi dimineaţă m-am întâlnit cu un mare producător de ciment, care m-a anunţat că a descoperit o metodă prin care să-şi scadă cu 25% consumul de energie, menţinând în lucru exact aceleaşi utilaje. Acesta este tipul de investiţie de care avem nevoie", a mai spus Connie Hedegaard la un seminar despre schimbările climatice organizat de Centrul European pentru Jurnalism şi Comisia Europeană

×
Subiecte în articol: externe